URZÍCĂ, urzici, s. f. 1. Gen de plante erbacee din familia urticaceelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri urticanți, folosite în industria textilă, în medicină și în alimentație (Urtica); plantă din acest gen. ◊ Compus: urzică-moartă = plantă erbacee medicinală cu flori roșii-purpurii (Lamium maculatum). 2. Țesătură fabricată din fibrele urzicii (1), din care se confecționează saci. 3. Compus: (Zool.) urzică-de-mare = nume dat unor specii de actinii ale căror tentacule sunt urticante. – Lat. urdica (= urtica).

URZÍCĂ, urzici, s. f. 1. Gen de plante erbacee din familia urticaceelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri urticanți, folosite în industria textilă, în medicină și în alimentație (Urtica); plantă din acest gen. ◊ Compus: urzică-moartă = plantă erbacee medicinală cu flori roșii-purpurii (Lamium maculatum). 2. Țesătură fabricată din fibrele urzicii (1), din care se confecționează saci. 3. Compus: (Zool.) urzică-de-mare = nume dat mai multor specii de actinii ale căror tentacule sunt urticante. – Lat. urdica (= urtica).

URZÍCĂ, urzici, s. f. 1. Plantă erbacee din familia urticaceelor, cu flori dioice, verzui, în formă de ciorchine, așezate la subsuoara frunzelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri urticanți (Urtica dioica). În toate părțile se întind desișuri mari de bozii și de urzici. VLAHUȚĂ, R. P. 107. Și din... urzică mai fac un feli de pînză. CREANGĂ, O. A. 299. Frunză verde de urzică, Primăvara-i noaptea mică. HODOȘ, P. P. 54. Eu cămașa i-am spălat Cu urzici i-o am frecat. ALECSANDRI, P. P. 374. ◊ Compuse: (Bot.) urzică-moartă = a) plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori mari roșii-purpurii; crește prin locurile umede din păduri, tufișuri și grădini (La- mium); b) sugel; (Zool.) urzică-de-mare = animal marin a cărui înțepătură provoacă o iritație a pielii (Actinia). 2. Țesătură fabricată din fibrele urzicii (1), din care se confecționează saci.

urzícă s. f., g.-d. art. urzícii; pl. urzíci

urzícă s. f., g.-d. art. urzícii; pl. urzíci

URZÍCĂ s. (BOT.) urzică chinezească (Boehmeria nivea) = ramie; urzică mică (Urtica urens) = (reg.) oieșea, urzicea, urzică crăiască, urzică iute; urzică moartă = a) (Lamium purpureum) sugel, (reg.) țigancă; b) (Lamium album) sugel alb, (reg.) fața-mâței, urzică albă, urzică creață.

URZICĂ ÁLBĂ s. v. sugel alb, urzică moartă.

URZICĂ CRĂIÁSCĂ s. v. urzică mică.

URZICĂ CREÁȚĂ s. v. sugel alb, urzică moartă.

URZICĂ IÚTE s. v. urzică mică.

URZÍCI s. pl. v. mireasă.

urzícă (urzici), s. f. – Plantă din familia urticaceelor (Urtica dioica, U. urens). – Mr. urdzîca, megl. urzică, istr. urzikę. Lat. urtῑca (Pușcariu 1840; REW 9090), cf. it. ortica, prov., cat., sp., port. ortiga, fr. ortie. Trecerea lui ti › zi este anormală, totuși cf. abruz. ardica, sicil. firdica, arag. jordiga, (x)ordiga < lat. *urdica, care s-a vrut să se explice printr-o contaminare cu gr. ἀδίϰη „urzică” (Meyer-Lübke, ZRPh., VIII, 145; cf. Meyer, Alb. St., IV, 114), sau, mai puțin probabil, cu ardere (Meyer-Lübke, Archiv., CLXVI, 59; cf. împotrivă Corominas, III, 583). – Der. urzica, vb. (a bate cu urzica); urzicar, s. n. (loc de urzici; s. m., fluture, Vannesa urticae); urzicea, s. f. (varietate, de urzică, Urtica urens); urzicuță, s. f. (verbină). Urzicariu, s. n. (Trans., cearșaf) nu pare clar. – Der. neol. urticarie, s. f., din fr. urticaire.

URZÍCĂ ~ci f. 1) Plantă cu tulpina erectă, având frunze opuse, inegal dințate, acoperite (ca și tulpina) de peri urticanți, folosită în industria textilă, în medicină și ca aliment. ◊ ~-moartă plantă erbacee asemănătoare cu urzica, dar cu peri neurticanți și cu flori albe sau roșii-purpurii. 2) Țesătură pentru saci, confecționată din fibrele unei astfel de plante. [G.-D. urzicii] /<lat. urdica

urzicà v. 1. a înțepa cu urzici; 2. fig. a înțepa cu vorba. [Tras din urzică].

urzică f. plantă acoperită cu peri înțepători (Urtica dioica): urzicile tinere fierte sunt comestibile primăvara. [Lat. URTICA (schimbarea lui t în z, s’a făcut subt o influență analogică (cf, sicilian ardicula, urzică, influențat de noțiunea înrudită arde)].

urzícă f., pl. ĭ (lat. urtica, pop. *urdica, pin contaminare cu vgr. adike, urzică, saŭ cu verbu ard, arzĭ orĭ cu urzesc; it. ortica, dial. sud ardica și ordica, pv. cat. sp. pg. ortiga, fr. ortie. V. urticarie). O buruĭană cu frunze dințate și acoperite cu perĭ înțepătorĭ (urtica dióica, V. dioic). Urzică marină, acalefă. Urzică mică, oĭeșea. Urzică moartă, o buruĭană labiată care seamănă cu urzica, dar nu înțeapă (lámium). Urzică neagră, buberic. – Urzicile tinere se mănîncă primăvara ca depurativ.

URZICĂ s. (BOT.) urzică mică (Urtica urens) = (reg.) oieșea, urzicea, urzică crăiască, urzică iute; urzică moartă = a) (Lamium purpureum) sugel, (reg.) țigancă; b) (Lamium album) sugel alb, (reg.) fața-mîței, urzică albă, urzică creață.

urzică albă s. v. SUGEL ALB. URZICĂ MOARTĂ.

urzică crăiască s. v. URZICĂ MICĂ.

urzică creață s. v. SUGEL ALB. URZICĂ MOARTĂ.

urzică iute s. v. URZICĂ MICĂ.

urzică moartă s. v. PARACHERNIȚĂ.

urzici s. pl. v. MIREASĂ.

LAMIUM L., SUGEL, URZICĂ MOARTĂ, fam. Labiatae. Gem originar din Europa, Asia și nordul Africii, cca 45 specii, erbacee, anuale sau perene, majoritatea cu tulpini patrunghiulare, cu frunze lipsite de stipele. Flori hermafrodite, caliciu cu 5 dinți, corolă bilabiată, labiul superior boltit, cel inferior cu 2 lobi mici, laterali, uneori lipsesc, lobul mijlociu invers-cordiform, 14 sta- mine.

PLECTRANTHUS L’Herit., URZICĂ INDIANĂ, fam, Labiatae. Gen originar din Africa de S, Asia, Australia, cca 12 specii, erbacee, mai rar lemnoase, cca 1 m înălțime, aromatice. Frunze verzi, dințate, lipsite de stipele. Flori hermafrodite, neregulate, albastre, puternic mirositoare, apar la sfîrșitul verii, caliciu campanulat cu lacinii, corolă cu tub cilindric, limbul bilabiat, 4 stamine dintre cacre 2 mai lungi, ovar superior format din 2 cârpele divizate fiecare în 2 loji false, uniloculare și uniovulate. Fruct format din 4 nucule închise în caliciu.

în urzici expr. nicăieri; aiurea.