TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. – Din tău1.

TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare. [Pr.: tă-u-i] – Din tău1.

TĂUÍ, tăuiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre ape curgătoare) A se opri din curs, a deveni apă stătătoare, a se face lac. Unsoarea sărea afară din butoi, se tăuia prin odaie, o călcau în picioare. DAN, U. 328.

!tăuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tăuiéște, imperf. 3 sg. se tăuiá; conj. prez. 3 să se tăuiáscă

tăuí vb., ind. prez. 1 sg. tăuiésc 3 sg. tăuiéște, imperf. 3 sg. tăuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tăuiáscă