TÂRȘÂÍ, tấrșâi, vb. IV. Tranz. A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. ◊ Refl. A se târî (2). ♦ A trage după sine, frecând de pământ, târând. [Var.: (reg.) târșí, târșií vb. IV] – Cf. târî.

TÂRȘÍ vb. IV v. târșâi.

TÂRȘÂÍ, tấrșâi, vb. IV. Tranz. A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. ♦ Refl. A se târî (2). ♦ A trage după sine, frecând de pământ, târând. [Var.: (reg.) târșí, târșií vb. IV] – Cf. târî.

TÂRȘÍ vb. IV v. târșâi.

TÎRȘÍ, tîrșesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prăși, a săpa, a mușuroi. ♦ A grăpa.

TÎRȘÎÍ, tî́rșîi, vb. IV. Tranz. (Și în forma tîrșii) A tîrî picioarele sau încălțămintea în mers, frecîndu-le de pămînt. Se ducea și se înapoia după-amiază, tîrșîind greu picioarele. PAS, Z. I 198. Otilia merse apoi tîrșiindu-și șoșonii prin nămeți. CĂLINESCU, E. O. II 274. Ofițerul să îndreaptă spre masa cocoanelor tîrșiind picioarele. DELAVRANCEA, S. 128. ◊ Intranz. Mă duc... C-un condur și c-un papuc; Cu papucul tîrșiind, Cu condurul tropăind. ALECSANDRI, P.P. 351. (Complementul instrumental devine subiect) Papucii cari tîrșiiau prin casa lipită cu pămînt galben, ca și cuvintele omenești, mi-erau deopotrivă. DELAVRANCEA, T. 17. ♦ Refl. A se tîrî. Îi plăcea să-i pună în genunchi... silindu-i să meargă așa, tîrșiindu-se, pînă la catedră. PAS, Z. I 111. A trage după sine, frecînd de pămînt, tîrînd. Trecea leneș, zvîrlindu-și privirile peste garduri, tîrșiind printre pietrele caldarîmului... un baston noduros. PAS, Z. I 59. – Variantă: tîrșií vb. IV.

târșâí (a ~) vb., ind. prez. 3 tấrșâie, imperf. 3 sg. târșâiá; conj. prez. 3 să tấrșâie; ger. târșâínd

târșâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. târșâié, imperf. 3 sg. târșâiá; ger. târșâínd

TÂRȘÂÍ vb. v. târî.

TÂRȘÂÍ vb. v. târî.

TÂRȘÍ vb. v. crăcăna, defrișa, despăduri, despuia, dezbrăca, dezgoli, grămădi, îmbulzi, îndesa, înghesui, îngrămădi, prăși, rânji, săpa, speria, teme, teși, turti.

A TÂRȘÂÍ târșâi 1. tranz. (picioarele sau încălțămintea) A târî frecând de pământ cu zgomot. 2. intranz. (despre picioare sau despre încălțăminte) A produce un zgomot, târâindu-se de pământ. /târș + suf. ~âi

A SE TÂRȘÂÍ mă târșâi intranz. pop. (despre persoane sau despre animale) A se mișca greu cu trupul lipit de pământ; a se târî. /târș + suf. ~âi

A SE TÂRȘÍ mă ~ésc intranz. pop. 1) A sta cu picioarele desfăcute (ca un târș). 2) fig. pop. A râde deschizând larg gura. /Din târș

A TÂRȘÍ ~ésc tranz. pop. 1) (picioarele) A desface în lături. 2) fig. pop. (gura) A deschide larg, rânjind. /Din târș

târșăì v. a târî încet: cu papucul târșăind PANN. [Onomatopee].

tîrșésc v. tr. (d. tîrș, interj., adică „călcat cu talpa”). Est. Fam. Turtesc: cine mĭ-a tîrșit pălăria? Grăpez. V. refl. Îmĭ ĭaŭ aspect de prost: ce te-aĭ tîrșit așa, ce staĭ ca un tîrșit?

tî́rșîĭ, a -í v. tr. (d. tîrș, interj. Rudă cu ung. törzsölni, a freca). Se zice despre zgomotu pe care-l fac încălțămintele tîrlite: o babă venea tîrșîindu-șĭ papuciĭ. V. intr.: venea tîrșîind din papucĭ, cu papuciĭ.

tîrși vb. v. CRĂCĂNA. DEFRIȘA. DESPĂDURI. DESPUIA. DEZBRĂCA. DEZGOLI. GRĂMĂDI. ÎMBULZI. ÎNDESA. ÎNGHESUI. ÎNGRĂMĂDI. PRĂȘI. RÎNJI. SĂPA. SPERIA. TEME. TEȘI. TURTI.

tîrșîi vb. v. TÎRÎ.

TÎRȘÎI vb. a tîrî, a tîrîi, a trage, (reg.) a tăgîrța. (A ~ ceva după sine.)