TÚȘĂ¹, tușe, s. f. I. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapă la orgă sau la pian. II. Limită regulamentară a unor terenuri sportive (trasată cu o linie vizibilă). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tușă¹ (II 1) și repunerea ei în joc. III. Lovitură care atinge pe adversar, la jocul de scrimă. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor. – Din fr. touche.

TÚȘĂ¹, tușe, s. f. I. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapă la orgă sau la pian. II. Limită regulamentară a unor terenuri sportive (trasată cu o linie vizibilă). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tușă¹ (II 1) și repunerea ei în joc. III. Lovitură care atinge pe adversar, la jocul de scrimă. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor. – Din fr. touche.

TÚȘĂ² s. f. Urmă vizibilă a pensulei în pasta unui tablou. Tușă energică.

TÚȘĂ³, tușe, s. f. Linie care delimitează un teren sportiv.

TÚȘĂ⁴, tușe, s. f. (Franțuzism învechit) Clapă la pian. (Cu pronunțare regională) Aici iar pedeștri trebui să trecem podul, dacă vrem să scăpăm întregi, căci podelele joacă ca tușile clavirului. NEGRUZZI, S. I 194.

túșă¹ (piesă, clapă, limită, mod de a aplica culoarea, lovitură la scrimă) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșei; pl. túșe

túșă² (mătușă) (pop.) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșii

túșă (piesă de metal, clapă, limită, mod de a aplica culoarea, lovitură la scrimă) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșei; pl. túșe

TÚȘĂ s. v. clapă.

TÚȘĂ s.f. I. 1. (Pict.) Fel de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (Sport) Linie care delimitează un teren de joc. ♦ Ieșirea mingii peste această linie și repunerea ei în joc. 3. Lovitură care atinge pe adversar la jocul de scrimă. II. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii a mașinii de scris, de calculat sau de cules. 2. Placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. [< fr. touche].

TÚȘĂ s. f. I. 1. manieră de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care devinește stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (fotbal, rugbi) linie care delimitează un teren de joc. ◊ ieșirea mingii peste această linie și repunerea ei în joc. 3. lovitură care atinge pe adversar, la scrimă. II. 1. mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii a mașinii de scris, de calculat sau de cules. 2. placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. (< fr. touche)

túșă (-e), s. f. – 1. Clapă. – 2. (Fam.) Cucerire. Fr. touche.

TÚȘĂ¹ ~e f. 1) Linie care marchează limitele laterale ale unui teren sportiv. 2) Ieșire a balonului dincolo de această linie și repunerea lui în joc. 3) Lovitură regulamentară la scrimă prin care se atinge adversarul, notată cu puncte în folosul executantului. [G.-D. tușei] /<fr. touche

TÚȘĂ² ~e f. 1) Piesă metalică pe care este imprimat un corp de literă, o cifră sau un alt semn grafic (la mașinile de dactilografiat, de cules etc.). 2) Fiecare dintre clapele unui instrument muzical cu claviatură (pian, orgă, clavecin etc.). [G.-D. tușei] /<fr. touche

TÚȘĂ³ ~e f. (în pictură) Mod de aplicare a culorilor pe pânză, caracteristic, mai ales, unui pictor. /<fr. touche

a face tușa expr. (sport) a fi jucător de rezervă.