TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare,
adj.,
s. m.,
s. f.,
s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară.
II. S. m. și
f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete;
fig. persoană care uneltește.
2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (
2). ◊
Loc. adj. și adv. (
Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt.
3. Persoană care emite o trată.
III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale;
p. ext. bătaie cu o astfel de curea.
2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța.
IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. –
Trage +
suf. -ător.
TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare,
adj.,
subst. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară.
II. S. m. și
f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete;
fig. persoană care uneltește.
2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (
2). ◊
Loc. adj. și adv. (
Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt.
3. Persoană care emite o trată.
III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale;
p. ext. bătaie cu o astfel de curea.
2. Un fel de scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța.
IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. –
Trage +
suf. -ător.
TRĂGĂTÓR1, trăgătoare,
s. n. Instrument de desen (liniar, tehnic) folosit la tragerea în tuș a liniilor. Alături, o sticluță de tuș, o riglă de calcul, un teu, cîteva compase și trăgătoare vin parcă să completeze cartea de vizită a locatarului «inginer». V. ROM. martie 1954, 230.
TRĂGĂTÓR2, -OÁRE, trăgători, -oare,
adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. Cei ce n-au vite trăgătoare vor face douăzeci și nouă de zile cu palmele și vor secera un pogon de grîu. SANDU-ALDEA, D. N. 214. ◊ (Substantivat) Un sătean... se ținea nepăsător lîngă o păreche de trăgători uriași. SADOVEANU, O. VII 239. Noa, zău, că-i dau... nouă trăgători, nouă opintitori. ȘEZ. I 149.
TRĂGĂTÓR3, -OÁRE, trăgători, -oare,
s. m. și
f. Persoană care trage ceva. ◊
Expr. Trăgător de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete;
fig. persoană care uneltește intrigi din culise.
V. intrigant, uneltitor. 2. Persoană care emite o cambie, emitent de cambie.
3. Bărbat care trage cu o armă (mai ales de foc); trăgaci. Cînd, în sfîrșit, focul încetă cu totul, trăgătorul își săltă de la pămînt capul. CAMILAR, N. I 125. Panaite, prietenul meu... vînător cu faimă, dar trăgător mediocru. SADOVEANU, O. L. 15. Înaintea noastră sînt culcați alți trăgători. CAMIL PETRESCU, U. N. 394. ◊
Loc. adj. și
adv. (
Mil.; ieșit din uz)
În trăgători = în lanț. Se opresc toți aliniați, se desfășoară în trăgători și pornesc spre noi. CAMIL PETRESCU, U. N. 352.
!trăgătór1 adj. m., (persoană)
s. m.,
pl. trăgătóri;
adj. f.,
s. f. sg. și
pl. trăgătoáre
trăgătór2 (instrument de desen)
s. n.,
pl. trăgătoáre
trăgătór adj. m., (persoană) s. m., pl. trăgătóri; f. sg. și pl. trăgătoáre trăgătór (obiect) s. n., pl. trăgătoáre TRĂGĂTÓR s., adj. v. trăgaci. TRĂGĂTÓR s., adj. 1. s. v. țintaș. 2. s. (FIN.) v. emitent. (~ al unei polițe.) *3. adj. trăgaci. (Vite ~, adică de povară.) TRĂGĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival 1) Care trage ceva. ◊ ~ de sfori a) actor care manevrează marionetele cu ajutorul unor sfori; b) persoană care pune la cale acțiuni condamnabile; uneltitor; intrigant. 2) (despre animale de tracțiune) Care trage la ham sau la jug; care este de povară, de tracțiune. /a trage + suf. ~ător TRĂGĂTÓR2 ~i m. 1) Persoană care trage la țintă cu o armă de foc. 2) Persoană care emite o cambie; emitent de cambie. /a trage + suf. ~ător TRĂGĂTÓR3 ~oáre n. Instrument de desen tehnic pentru trasarea în tuș a liniilor. /a trage + suf. ~ător trăgător m.
1. cel ce trage cu o armă;
2. bou învățat la jug, cal învățat la ham: car tras de un trăgător.
trăgătór, -oáre s. Care trage. S. m. Soldat care trage cu pușca (tiralior).
În trăgătorĭ, la distanță și interval de cîțĭ-va pașĭ unu de altu, ca să nu fie compacțĭ, și decĭ să fie maĭ ferițĭ de gloanțe (în cavalerie în furajorĭ). Vită învățată la tras. S. f., pl. orĭ. Șleaŭ cureaŭa cea groasă care leagă calu de trăsură. (Îs doŭă trăgătorĭ, de-o parte și de alta a caluluĭ). La șa, cureaŭa de care e atîrnată scara și care, în armată, se întrebuințează și la bătut soldațiĭ răĭ: l-a bătut cu trăgătorile. Lovitură de trăgătoare: ĭ-a tras zece trăgătorĭ. Condeĭu compasuluĭ, acela cu care se trag liniile cu cerneală.
TRĂGĂTOARE s. 1. șleau, ștreang, (reg.) ștric. (~ la ham.) 2. (reg.) cățel, slugă. (~ pentru cizme.) TRĂGĂTOR s., adj. 1. s. ochitor, trăgaci, țintaș. (~ de elită.) 2. s. (FIN.) emitent. (~ al unei polițe.) 3.* adj. trăgaci. (Vite ~, adică de povară.)