TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător.

TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, adj., subst. 1. Adj. (Pop.) Care treapădă, care aleargă. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți. 3. S. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietățile laxative (Mercurialis annua). – Trepăda + suf. -ător.

TREPĂDĂTÓR, -OÁRE, trepădători, -oare, s. m. și f. (Popular) Persoană care îndeplinește anumite sarcini la nunți (cheamă la nuntă, dă ajutor la masă etc.). Trepădătoarele, vornicesele... strîng blidele, dau masa la o parte. SEVASTOS, N. 309.

trepădătór (pop.) adj. m., s. m., pl. trepădătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trepădătoáre

trepădătór adj. m., s. m., pl. trepădătóri; (persoană) f. sg. și pl. trepădătoáre, g.-d. sg. art. trepădătoárei

TREPĂDĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care treapădă; cu obișnuință de a se mișca întruna încolo și încoace. /a trepăda + suf. ~tor

TREPĂDĂTÓR2 ~i m. pop. Persoană care are anumite obligații în organizarea unei nunți. /a trepăda + suf. ~tor

trepădător m. cel ce treapădă.

trepădătór, -oáre adj. Acela care treapădă (se ostenește umblînd) p. vre-un lucru, cum ar fi trimesu cuĭva. S. f., pl. orĭ. O plantă. V. mercurială.