TONT, TOÁNTĂ, tonți, toante,
adj. Prost, neghiob, nătîng. Badea – negustor nepriceput și tont – își adusese acasă nu tihnă... ci belea. GALACTION, O. I 134. ◊
Fig. Leleo muică, măiculiță! Ia dă-mi toanta pușculiță; Că de an n-am mai cătat-o Și rugina-a fi mîncat-o. BOLLIAC, O. 183. ◊ (Substantivat) S-a amestecat fără rost Bucșan, ca un tont, căruia nimeni nu-i ceruse părerea. SADOVEANU, N. F. 146. Colo la răzor, tontule... pune umăru de-mpinge. ALECSANDRI, T. 395. Cucule cucuțule, Cucule drăguțule, Cîntă diminețile Pe la toate porțile; Să se scoale toantele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 422. – Variantă:
tînt, -ă (BENIUC, V. 124, CREANGĂ, A. 5)
adj. tont (-oántă), adj. – Prost, nerod. –
Var. tînt. Creație expresivă,
cf. tîmp,
it.,
sp.,
port. tonto,
calabr. ntontu (Meyer-Lübke, ZRPh., XXVIII, 636; REW 8988). –
Der. tontălău (
var. tăntălău, tontalan, tontolog, tontolete),
s. m. (prost, nătîng, nepriceput); tonti,
vb. (a prosti). Tontoroi,
s. n. (țopăială) se bazează fără îndoială pe același sens, deși nu este atestat astfel, se folosește în expresia a juca tontoroiul „a țopăi ca un nebun”,
var. țonțoroi (după Cihac, II, 534, de la țanțoș; după Scriban,din
mag. tantorogni „a țopăi”). Torontoc,
s. m. (
Olt., prost) s-a format ca sărîntoc. Tut,
s. m. (
Munt., prost) pare a fi același cuvînt ca tont, cu pierderea nazalei,
der. tută,
s. f. (toantă); rătuti,
vb. (a prosti, a zăpăci), pe care Scriban îl lega degeaba de
mag. Ratoti ember „om din satul Ratot”; rătuteală,
s. f. (zăpăceală; prostie); hututui,
s. m. (
Mold., zăpăcit); tutuială,
s. f. (zăpăceală).
tont, toántă adj. (lat. [at]-tonitus, uĭmit, speriat; it. sp. pg. tonto, prost. D. rom. vine ung. tandi, țopîrlan). Prost, neghĭob: stăĭ, toanto! – Și
tînt (Mold. Munt.).