TIMP, (II, V, rar IV) timpuri, s. n., (IV, înv. și II) timpi, s. m. I. S. n. Dimensiune a Universului după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S. n. și (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) Împrejurări. III. S. n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S. n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). – Lat. tempus, -oris.

timp¹ (fază) s. m., pl. timpi

timp² (categorie filosofică, stare a atmosferei) s. n.

timp³ (interval, categorie gramaticală) s. n., pl. tímpuri

timp (fază a unei mișcări, a ritmului) s. m., pl. timpi

TIMP s. v. anotimp, cadență, etate, măsură, ritm, ritmică, rodul-pământului, sezon, tact, vârstă.

TIMP s. 1. vreme. (~ul trece pe nesimțite.) 2. v. perioadă. 3. v. răstimp. 4. v. ani. 5. v. curs. 6. v. durată. 7. răstimp, (Transilv.) scopot. (În acest ~, el era plecat la cumpărături.) 8. (FIZ.) timp de înjumătățire = perioadă de înjumătățire. 9. v. sezon. 10. v. vreme. 11. v. moment. 12. v. dată. 13. v. răgaz. 14. v. vremuri. 15. (TEHN.) fază. (Motor cu 4 ~.) 16. (MUZ.) bătaie. (La primul ~...) 17. (MET.) vreme, (reg.) veac. (~ frumos.)

TIMP² ~i m. 1) Fiecare dintre fazele unei mișcări, ale unei acțiuni. ◊ În doi ~i și trei mișcări foarte repede. 2) muz. Fiecare dintre părțile egale ca durată care alcătuiesc o măsură; bătaie. 3) Fiecare dintre fazele ciclului unui motor. Motor în patru ~i. /<lat. tempus, ~oris

timp n., pl. urĭ (lat. tĕmpus, timp, rudă cu vgr. témno, taĭ, despart; it. pg. tempo, pv. tems, fr. temps, sp. tiempo. V. templu și tom). Vreme, durată: cu ceasurile, zilele și aniĭ se măsoară trecerea timpuluĭ. Vreme, secul, epocă determinată: în timpu luĭ Ștefan cel Mare, în timpurile moderne, ce timpurĭ! Epoca actuală saŭ de care se vorbește: moda timpuluĭ. Sezon, anotimp: timpu florilor. Vreme, moment, ocaziune: aĭ sosit la bun timp, a profita de timp. Moment fixat: se apropie timpu. Răgaz: nu-mĭ dădea timp să vorbesc. Vreme, stare atmosferică: timp ploĭos. Mișcare: pușca asta se încarcă în treĭ timpurĭ (și timpĭ). Gram. Forma pe care șĭ-o ĭa verbu ca să arăte trecutu, prezentu saŭ viitoru: am fost, sînt, voĭ fi. Muz. (it. tempo). Diviziune a măsuriĭ: valsu e un dans în treĭ timpurĭ. În noaptea timpurilor, în timpurĭ imemoriale, străvechĭ. A omorî timpu (fr. tuer le temps), a perde timpu cu nimicurĭ ca să-țĭ treacă de urît. A perde timpu, 1. a nu lucra, 2. a scăpa ocaziunea. A perde timpu cu, a întrebuința timpu: a perde timpu cu studiu. A cîștiga timp, a te maĭ depărta de momentu deciziv. A repara timpu perdut, a compensa perderea timpuluĭ pintr’o muncă maĭ intensă. La timp, cînd trebuĭe. Din timp, devreme: a te aproviziona din timp. În acelașĭ timp, tot odată. Din timp în timp, din cînd în cînd. În ainte de timp, prea devreme, prematur. Cu timpu, încet-încet: boala se vindecă cu timpu. – În Trans. și tîmp. – Și masc. timpĭ într’un doc. muntenesc din 1651.

timp s. v. ANOTIMP. CADENȚĂ. ETATE. MĂSURĂ. RITM. RITMICĂ. RODUL-PĂMÎNTULUI. SEZON. TACT. VÎRSTĂ.

TIMP s. 1. vreme. (~ trece pe nesimțite.) 2. epocă, interval, perioadă, răgaz, răstimp, spațiu, vreme, (pop.) răspas, soroc, (înv. și reg.) seamă, (înv.) zăstimp, (grecism înv.) protesmie. (În acel ~...) 3. ceas, interval, oră, perioadă, răstimp. (A așteptat un ~ bun pînă să vină acela.) 4. ani (pl.), epocă, perioadă, vreme. (În ~ copilăriei.) 5. curs, interval, răstimp, vreme, (înv.) diastimă. (În ~ de un secol.) 6. durată, interval, întindere, perioadă, răstimp, (reg.) rahăt. (Pe tot ~ examenului.) 7. răstimp, (Transilv.) scopot. (În acest ~, el era plecat la cumpărături.) 8. sezon, vreme, (prin Transilv.) pînc. (~ cireșelor.) 9. vreme, zi. (A venit și ~ lui.) 10. ceas, clipă, clipită, minut, moment, oră, secundă, vreme, (rar) clipeală, (pop.) cirtă, soroc, (înv. și reg.) cescuț. (A sosit ~ cînd...) 11. dată, termen, vreme, zi, (pop.) soroc, (înv.) sorocire, veleat. (La ~ hotărît...) 12. răgaz, vreme, (pop.) răspas. (Nu-i dă nici ~ să respire; dă-mi ~ să mă gîndesc.) 13. (la pl.) circumstanțe (pl.), conjunctură, împrejurări (pl.), vremuri (pl.). (~urile erau foarte grele.) 14. (TEHN.) fază. (Motor cu 4 ~.) 15. (MUZ.) bătaie. (La primul ~...) 16. (MET.) vreme, (reg.) veac. (~ frumos.)

timp-recórd s. n. Timp foarte scurt ◊ „Oamenii au făcut eforturi deosebite, s-au familiarizat într-un timp-record cu materialele inedite folosite, cu utilajele de înaltă tehnicitate.” R.l. 10 VII 69 p. 1. ◊ „Redactarea într-un timp-record de trei ani, sub conducerea unui «stat major» alcătuit din 20 de persoane, a acestui prim volum a fost controlată în permanență de un calculator electronic.” Sc. 5 II 75 p. 6; v. și gonflabil (din timp + record; cf. fr. temps record; DMN 1969)

TIMP interval măsurat în ore, minute, secunde etc., demare importanță în desfășurarea activității de zbor în condiții de siguranță sporită. Timpul de serviciu pentru zbor este considerat de la intrarea și până la ieșirea din unitatea aeronautică, timpul maxim fiind echivalent cu timpul normal (pe timp de zi – 14 ore, pe timp de noapte – 8 ore). Timpul pentru zbor este perioada efectivă de zbor pentru avioane (pe timp de zi – 9 ore, pe timp de noapte – 5) și parașutiști (pe timp de zi – 8 ore, pe timp de noapte – 5). Dacă necesitățile o impun, prelungirea nu este admisă decât pe timp de zi. Timpul maxim de zbor pentru 24 de ore este pe timp de zi 9 ore pentru piloți și 8 ore pentru parașutiști, iar pe timp de noapte 5 ore; lunar pe timp zi 120 ore, pe timpde noapte 80 ore;anual pe timp de zi 700 ore, pe timp de noapte 300 ore. Timpul de lansare este durata zborului aeronavei din momentul în care aceasta trece la verticala locului de aterizare și până în momentul lansării paraștistului. Timpul de cădere liberă este intervalul de la părăsirea aeronavei de către parașutist și până la acționarea comenzii de deschidere a parașutei principale. Este stabilit prin tema de salt și nu poate fi depășit pentru a nu intra în criză de spațiu la funcționarea incorectă a parașutei principale, pentru a putea acționa parașuta de rezervă în deplină siguranță.