TIGHÉL, tigheluri, s. n. Cusătură vizibilă, foarte măruntă și regulată, făcută cu mașina sau cu mâna, în care fiecare împunsătură începe de la locul ultimei împunsături precedente. ◊ Expr. (Pop. și fam.) A trage (cuiva) un tighel = a mustra, a dojeni (pe cineva). [Pl. și: tighele] – Din tc. tegel.

TIGHÉL, tigheluri, s. n. Cusătură vizibilă foarte măruntă, făcută cu mașina sau cu mîna și constituind adesea o garnitură la un obiect de îmbrăcăminte. Marginea de pe piept a vestei avea un tighel alb. CAMIL PETRESCU, N. 97. În ograda-n care colțul ierbii iesă rar, Fluturînd cămeșa albă cu tighel, Omul bate niște cuie într-un car. D. BOTEZ, P. O. 25. ◊ Expr. A trage (cuiva) un tighel = a mustra, a dojeni (pe cineva) cu asprime. Ba încă ce! i-a tras un tighel, de i-a plăcut și lui. CARAGIALE, O. I 91. – Pl. și: tighele. - Variantă: tighíl (SADOVEANU, N. F. 67) s. n.

tighél s. n., pl. tighéluri/tighéle

TIGHÉL s. v. tiv, tivitură.

tighél (-luri), s. n. – 1. Cusătură vizibilă cu rol de ornament. – 2. Ceartă, perdaf. – Tc. tegel, forma vulgară în loc de teyel (Șeineanu, II, 360; Tiktin; Candrea). – Der. tigheli, vb. (a face un tighel).

TIGHÉL ~uri n. Cusătură vizibilă măruntă, făcută cu mâna sau cu mașina, astfel încât fiecare împunsătură să înceapă în locul împunsăturii precedente. A coase cu ~. ◊ A-i trage cuiva un ~ a mustra aspru pe cineva. /<turc. tegel

tighél n., pl. urĭ (turc. tegel, tighel. V. teltea). Cusutură cu împunsăturĭ foarte dese și micĭ (adică duplă, și pe dos și pe față) în urma aculuĭ cu mîna saŭ cu mașina. (Cînd e înaintea aculuĭ, se numește cusutură simplă, care e numaĭ pe o parte. Cînd e foarte rară, se numește șular). Fig. Ocară, refec, pleaftură: ĭ-a tras un tighel. – În Mold. sud tivel.

tighel s. v. TIV. TIVITURĂ.

a trage un tighel expr. (vulg. – d. bărbați) a avea un contact sexual.