16 definiții pentru tencui
cimurui vt [At: DA / Pzi: ~ésc / E: cimur + -ui] (Reg) A tencui. TENCUÍ, tencuiesc,
vb. IV.
Tranz. A acoperi un zid sau un tavan cu tencuială. – Din
ucr. tyn’kuvaty. TENCUÍ, tencuiesc,
vb. IV.
Tranz. A acoperi un zid sau un tavan cu tencuială. – Din
ucr. tyn’kuvaty. TENCUÍ1, tencuiesc,
vb. IV.
Tranz. A acoperi un zid cu tencuială. Tencuiește muchia zidului de lîngă țîțîna de jos a ușii. I. BOTEZ, ȘC. 122.
TENCUÍ 2, tencuiesc,
vb. IV.
Tranz. (Rar) A strînge ceva în teancuri, a împacheta. Toate le-a tencuit Și-n corabie le-a clădit. SEVASTOS, N. 126.
tencuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. tencuiésc,
imperf. 3
sg. tencuiá;
conj. prez. 3 să tencuiáscă
tencuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tencuiésc, imperf. 3 sg. tencuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tencuiáscă TENCUÍ vb. (CONSTR.) (reg.) a malterezi, (Ban.) a drișcui, (Transilv. și Ban.) a măltări, (Maram.) a măltărui, (Transilv.) a văcăli. (A ~ un perete.) TENCUÍ vb. v. lipi, murui, spoi, vărui. tencuí (-uésc, -ít), vb. – A acoperi zidul cu un strat de mortar. –
Var. înv. tincui.
Germ. tünchen „a albi” prin intermediul
pol. tynkowac (Cihac, II, 407; Tiktin). –
Der. tencuială,
s. f. (strat de mortar); tencuitor,
s. m. (meseriaș care tencuiește).
A TENCUÍ ~iésc 1. tranz. (pereți, tavane etc.) A acoperi cu tencuială. 2. intranz. A efectua lucrări de tencuială; a face tencuială. /<ucr. tyn’kuvaty tencuì v.
1. a da cu tencueală un perete;
2. a așterne cu ghips. [Pol. TYNKOWAC (din nemț. tünchen)].
tencuĭésc v. tr. (rut. tinkuvati, pol. tynkowač, d. germ. tünchen, a vărui, tünche, spoĭală, care vine d. lat. túnica, cămașă). Acoper un zid cu un strat de tencuĭală. V.
văruĭesc, spoĭesc, sclivisesc, muruĭesc. tencui vb. v. LIPI. MURUI. SPOI. VĂRUI. TENCUI vb. (CONSTR.) (reg.) a malterezi, (Ban.) a drișcui, (Transilv. și Ban.) a măltări, (Maram.) a măltărui, (Transilv.) a văcăli. (A ~ un perete.) tencui, tencuiesc
v. t. a bate.
Tencui dex online | sinonim
Tencui definitie
Intrare: tencui
tencui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a