SUPĂRÁT, -Ă, supărați, -te, adj. 1. Necăjit, amărât, mâhnit, trist. 2. Mânios, iritat, înfuriat. ◊ Expr. A fi supărat (foc) pe cineva = a fi foarte nemulțumit de cineva, a simți aversiune față de cineva. A fi supărat cu cineva = a nu mai avea relații (de prietenie) cu cineva, a nu mai sta de vorbă cu cineva. – V. supăra.

SUPĂRÁT, -Ă, supărați, -te, adj. 1. Necăjit, amărât, mâhnit, trist. 2. Mânios, iritat, înfuriat. ◊ Expr. A fi supărat (foc) pe cineva = a fi foarte nemulțumit de cineva, a simți aversiune față de cineva. A fi supărat cu cineva = a nu mai avea relații (de prietenie) cu cineva, a nu mai sta de vorbă cu cineva. – V. supăra.

SUPĂRÁT, -Ă, supărați, -te, adj. 1. Necăjit, mîhnit, trist, amărît. Da ce stai așa pe ginduri, luminate crăișor? zise baba; alungă mîhnirea din inima ta, căci norocul îți rîde din toate părțile și nu ai de ce fi supărat. CREANGĂ, O. A. 223. Rămîi, mîndră, sănătoasă, Ca ș-o viorea frumoasă, Că eu mă duc supărat Că un trandafir plouat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 111. 2. Mînios, iritat, înfuriat. A plecat supărat, înjurînd strașnic pe ciocoi. CARAGIALE, O. II 76. [Spînul] varsă toată apa... Fiul craiului zise atunci supărat: Dar bine, spînule, de ce te apuci? Nu vezi că pe aici e mare lipsă de apă? CREANGĂ, O. A. 229. În zadar mi te gați bine, Mergi la joc, nu te ia nime; Vii acasă supărată Și te iai cu toți la ceartă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 446. ◊ Expr. A fi supărat (foc) pe cineva (sau pe ceva) = a fi (foarte) nemulțumit de cineva (sau de ceva). Nu era supărat nici pe tată-său, nici pe cal. DUMITRIU, N. 147. Era supărată foc pe un oarecare domn, care a dezertat de la o excursiune. VLAHUȚĂ, O. A. III 59. Șezi colea lîngă mine, să ți le povestesc toate, ca să vezi că nu degeaba sînt supărat pe dumneata. CARAGIALE, P. 151. A fi supărat cu cineva = a nu mai avea relații de prietenie, a nu mai vorbi cu cineva.

SUPĂRÁT adj. 1. (pop. și fam.) burzuluit, (livr. și fam.) ofuscat, (fam.) îmbufnat, mofluz, zborșit, (fam. fig.) șifonat, zbârlit. (A rămas o vreme ~.) 2. v. certat. 3. v. înciudat. 4. abătut, amărât, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, trist, (pop.) obidit, (înv. și reg.) scârbit, supărăcios, (înv.) dosădit, ponosit, pricăjit, (fig.) cătrănit, pleoștit, plouat. (E tare ~ de vestea primită.) 5. v. necăjit. 6. agasat, enervat, iritat, plictisit, sâcâit, (livr.) tracasat, (pop.) zădărât. (Om ~.) 7. v. nervos.

Supărat ≠ bucuros

supărat a. ofensat, mâniat.

supărát, -ă adj. Plin de supărare, de ciudă. Întristat. A fi supărat cu cineva, a nu maĭ vorbi cu el, a nu maĭ avea relatiunĭ cu el. A fi supărat pe cineva, a fi nemulțămit de el.

SUPĂRAT adj. 1. (pop. și fam.) burzuluit, (livr. și fam.) ofuscat, (fam.) îmbufnat, mofluz, zborșit, (fam. fig.) șifonat, zbîrlit. (A rămas o vreme ~.) 2. certat, învrăjbit. (Familii ~.) 3. înciudat, necăjit. (Om ~.) 4. abătut, amărît, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mîhnit, necăjit, trist, (pop.) obidit, (înv. și reg.) scîrbit, supărăcios, (înv.) dosădit, ponosit, pricăjit, (fig.) cătrănit, pleoștit, plouat. (E tare ~ de vestea primită.) 5. necăjit, nemulțumit, (înv., reg. și fam.) paraponisit. (E tare ~ pe sine însuși.) 6. agasat, enervat, iritat, plictisit, sîcîit, (livr.) tracasat, (pop.) zădărît. (Om ~.) 7. enervat, iritat, necăjit, nervos, surescitat, (înv. și reg.) scîrbit. (Era extrem de ~.)

supărát, -ă adj. în sint. muzică supărată (arg. tinerilor) Muzică dură, heavy-metal, pentru non-conformiști și anarhiști ◊ „Mihai a sunat la postul de radio și a cerut o melodie supărată.”; v. și crack (1994)

supărat foc expr. foarte supărat.