STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb.

STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ♦ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs.(Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, mimica cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb.

STRÎMBÁ, strîmb, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie drept, a da o poziție strîmbă, a îndoi, a încovoia, a curba. De ești tu așa de voinic, îndreaptă copacii cei strîmbi, dar nu strîmba încă și pe cei drepți! SBIERA, P. 80. Cum mergea prin codru, dă peste un om care nu făcea alta decît copacii ce erau drepți îi strîmba, iar pe cei strîmbi îi îndrepta. ȘEZ. II 201. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. În grabă atinse pălăria unei cucoane bătrîne și i-o strîmbă pe cap. BASSARABESCU, V. 15. ◊ Expr. A strîmba (cuiva) fălcile = a lovi puternic pe cineva în obraz. Ian auzi-l, mai degrabă i-ai putea strîmba fălcile decît vorba. CREANGĂ, P. 164. A strîmba (cuiva) gîtul = a suci cuiva gîtul, v. suci. Tu să mi-o prinzi, cum ți-i meșteșugul, și să-i strîmbi gîtul oleacă, să se învețe ea de altă dată a mai purta lumea pe degete. CREANGĂ, P. 267. A-și strîmba gîtul (sau refl.) a i se strîmba cuiva gîtul = a ține capul sau gîtul într-o poziție forțată, sucită (pentru a putea privi într-o anumită direcție). Să nu te doară gîtul strîmbîndu-l într-una după ei. PAS, Z. I 189. Săgeata celui mic se urcă în înaltul cerului. Li se strîmbaseră gîturile uitîndu-se după dînsa. ISPIRESCU, L. 211. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimonosi la față (ca expresie a unui sentiment de durere, nemulțumire, dispreț etc.). (Nae, strîmbîndu-se:) – Mița aici? Nu i-ai spus că nu sînt acasă și că vin tîrziu? CARAGIALE, O. I 198. Ce prost lucru! striga Pandora, scîrbită și strîmbîndu-se. ISPIRESCU, U. 94. ◊ Expr. A se strîmba de rîs = a face haz mare, a se prăpădi de rîs. ◊ Intranz. (Urmat de o determinare restrictivă introdusă prin prep. «din») Cînd strîmbi așa din buze, parcă ești Boțocan. C. PETRESCU, C. V. 116. (Expr.) A strîmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul (față de ceva sau de cineva) printr-o mișcare caracteristică a feței. Gică Elefterescu strîmbase la început din nas, cînd își văzuse casa transformată în dancing intermitent. C. PETRESCU, C. V. 178. Și dînsa strîmbă nițel din nas. Pasămite, îi venise și ei miros de pîrleala pieilor. ISPIRESCU, L. 214. ♦ Tranz. A-și schimonosi, a-și deforma figura. Radu era palid la față. Deodată tresări prin vis și-și strîmbă fața, scîncindu-se într-un plîns uscat, ca un copil ce s-a speriat prin somn. VLAHUȚĂ, O. A. 108. ◊ (Subiectul este gestul, mișcarea care schimonosește) Vasile stătea cu pumnii în obraji, ceea ce îi strîmba trăsăturile și-i schimonosea, gura. DUMITRIU, N. 252. ♦ Tranz. A imita pe cineva în batjocură. Își aducea aminte ce rîs impertinent avea la început, la lecțiile lui, și cum îl strîmba și-i reproducea gesturile, pe cînd el vorbea. VLAHUȚĂ, O. A. III 37. Sașa sărea șchiopătînd și strîmbîndu-mă. NEGRUZZI, S. I 60. ♦ A face mofturi, a se fandosi. Hai, mănîncă, nu te mai strîmba atîta.

strâmbá (a ~) vb., ind. prez. 3 strấmbă

Strấmbă-Lémne s. propriu m.

strâmbá vb., ind. prez. 1 sg. strâmb, 3 sg. și pl. strâmbă

STRÂMBÁ vb. 1. v. deforma. 2. v. scâlcia. 3. a (se) apleca, a (se) înclina, a (se) lăsa, (pop. și fam.) a (se) hâi, (reg.) a (se) șoldi. (Stâlpul de telegraf s-a ~.) 4. (prin Transilv.) a (se) jimba. (I s-au ~ picioarele.) 5. v. încovoia. 6. v. desfigura. 7. v. maimuțări.

STRÂMBÁ vb. v. altera, contraface, deforma, denatura, escamota, falsifica, măslui, mistifica, răstălmăci.

A (se) strâmba ≠ a (se) îndrepta, a (se) lărgi

A STRÂMBÁ strâmb 1. tranz. 1) A face să se strâmbe. ◊ ~ (sau a muta) cuiva fălcile a trage cuiva o bătaie zdravănă. 2) (persoane) A imita în batjocură; a lua în râs prin imitare. 2. intranz.: ~ din nas (sau din buze) a-și manifesta nemulțumirea, disprețul sau dezaprobarea printr-o mișcare caracteristică a feței. /Din strâmb

A SE STRÂMBÁ mă strâmb intranz. 1) A pierde forma sau poziția inițială. 2) (despre persoane) A-și schimba expresia normală a feței (în mod voit sau involuntar); a face grimase; a se schimonosi; a se sluți. 3) fig. fam. A avea o comportare pretențioasă; a face mofturi; a se sclifosi; a se fandosi; a se fasoli. /Din strâmb

strâmbà v. 1. a face strâmb: a strâmba un lemn; 2. a face grimase (în batjocură sau dispreț): ce te strâmbi la el?

Strâmbă-lemne m. în basme, uriaș năsdrăvan care îndoaie copacii codrilor: Strâmbă-lemne, uragan de vijelie AL.

2) strîmb și -éz v. tr. (d. strîmb 1). Fac strîmb, curbez orĭ scot din pozițiunea bună din ainte: a strîmba un băț. Așez strîmb: un oocoloș de zăpadă ĭ-a strîmbat pălăria. V. refl. Fac schimositurĭ cu fața: copiiĭ se strîmbă uniĭ la alțiĭ, acest actor se prea strîmbă. Mă răstesc: ĭa strîmbă-te la copiĭ ca să se astîmpere!

strîmba vb. v. ALTERA. CONTRAFACE. DEFORMA. DENATURA. ESCAMOTA. FALSIFICA. MĂSLUI. MISTIFICA. RĂSTĂLMĂCI.

STRÎMBA vb. 1. a (se) deforma, (pop. și fam.) a (se) scofîlci. (Un obiect care s-a ~.) 2. a (se) deforma, a (se) scîlcia, (Mold.) a (se) scrombăi. (Pantofii s-au ~ prin uzură.) 3. a (se) apleca, a (se) înclina, a (se) lăsa, (pop. și fam.) a (se) hîi, (reg.) a (se) șoldi. (Stîlpul de telegraf s-a ~.) 4. (prin Transilv.) a (se) jimba. (I s-au ~ picioarele.) 5. a (se) cocoșa, a (se) curba, a (se) încovoia, a (se) îndoi. (I s-a ~ de tot spinarea sub povară.) 6. a (se) deforma, a (se) desfigura, a (se) poci, a (se) schimonosi, a (se) sluți, a (se) urîți, (pop. și fam.) a (se) scălîmbăia, a (se) scofîlci, (pop.) a (se) hîzi, (Mold. și Bucov.) a (se) șonți, (înv.) a (se) grozăvi. (S-a ~ de tot în urma accidentului.) 7. a se maimuțări, a se poci, a se schimonosi, (rar) a se maimuți, (pop. și fam.) a se scălîmbăia, (reg.) a se zgîmboi. (Nu te mai ~ atîta!)

a-i strâmba ghidonul cuiva expr. a lovi (pe cineva); a răni (pe cineva) la cap