Dicționare ale limbii române

18 definiții pentru stânjeni

STÂNJENÍ, stânjenesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) stingheri, a (se) deranja, a (se) jena, a (se) împiedica de la o îndeletnicire. 2. Refl. (Reg.) A se sfii, a se rușina; a ezita. [Var.: (pop.) stânjiní vb. IV] – Din sl. sŭtenženŭ (sŭtengnonti).
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni.
STÂNJENÍ, stânjenesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) stingheri, a (se) deranja, a (se) jena, a (se) împiedica de la o îndeletnicire. 2. Refl. (Reg.) A se sfii, a se rușina; a ezita. [Var.: (pop.) stânjiní vb. IV] – Din sl. sŭtenženŭ (sŭtengnonti).
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni.
STÎNJENÍ, stînjenesc, vb. IV. 1. Tranz. (Și în forma stînjini) A împiedica, a opri pe cineva de la un lucru, de la o acțiune; a stingheri; a deranja, a jena. O stînjenea parcă neatenția mea în îmbrăcăminte. CAMIL PETRESCU, U. N. 96. Se văd mereu stînjiniți în dezvoltarea lor firească. ODOBESCU, S. III 514. Pe cît am aflat, acea teamă nu v-au stînjenit a trimete... jalbe la Țarigrad. ALECSANDRI, T. 1339. (Refl. reciproc) Am plecat la pescuit, fiecare în altă direcție, ca să nu ne stînjenim unii pe alții. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 7. ◊ (Complementul indică lucrul, acțiunea stingherită) Iarmarocul de la Frumoasa fu stînjenit de vremea rea. CĂLINESCU, I. C. 270. Sosirea preotului nu stînjeni de loc fierberea țăranilor. REBREANU, R. II 218. Piedicile ce stînjeneau comerțul și producerea s-au înlăturat. La TDRG. 2. Refl. (Mold.; despre oameni) A arăta sfiiciune, a ezita. Rusanda a strîns genele și s-a stînjenit. Îi era silă că lațul ei prinde, dar nici nu putea să se lese. POPA, V. 310. Șiroaie de lacrimi curgeau din frumoșii ei ochi. Un tînăr om de-ar fi văzut-o atunci, negreșit că nu s-ar fi stînjenit cît de puțin a înjunghia pe nelegiuitul ce o adusese în starea aceasta. NEGRUZZI, S. I 52. – Variantă: stînjiní vb. IV.
STÎNJINÍ vb. IV v. stînjeni.
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. stânjeneáscă
STÂNJENÍ vb. 1. v. deranja. 2. v. împiedica.
STÂNJENÍ vb. v. jena, rușina, sfii.
stînjení (-nésc, -ít), vb. – A incomoda, a stingheri, a deranja, a jena, a împiedica. – Var. stînjîni, stîngăni, stingheri, și der. Sl. sŭtęgnąti, participiul sŭtęženŭ „a comprima, a oprima” (Tiktin; Byhan 335; Candrea); sau mai curînd din sl. sŭtęžiti „a fi stingherit”, care aparține aceleiași familii de la vb. tęgnąti „a întinde” (Cihac, II, 411; Byhan 337); ultima var. nu este clară. – Der. stînjeneală, s. f. (stinghereală, neplăcere); stînjenitor, adj. (care stingherește); stînjie, s. f. (Trans., obadă care acoperă capătul osiei carului); stingher, adj. (desperecheat, fără pereche; izolat, solitar), postverbal de la stingheri, al cărui semantism este anormal, dar care este o creație literară, fără curs în limba populară (după Giuglea, Dacor., II, 901, din lat. singularis contaminat cu stinghie; după Densusianu, GS, IV, 290, din lat. *extraiugularium care s-ar fi zis la început boilor fără pereche).
A STÂNJENÍ ~ésc tranz. (persoane) A face să se stânjenească; a stingheri; a incomoda; a se sfii; a se jena. /<sl. sutenzénu
A SE STÂNJENÍ mă ~ésc intranz. A avea timiditate sau emoție; a se intimida; a se sfii; a se jena; a se rușina. /<sl. sutenženu
stânjiní, stânjinésc, vb. IV (înv.) 1. a măsura cu stânjenul. 2. a-și întinde mâna (ca să lovească).
stânjenì v. a pune piedici, a opri dela lucru; [Slav. SŬTEJITI, a deranja (sub influența lui stângănì)].
stînjinésc și (rar) stîngănésc v. tr. (vsl. sŭ-tengnonti, a întinde, a strînge, a comprima, și sŭtenžiti, a contrage. V. tînjală). Deranjez, încurc, turbur: a stînjini pe cineva din lucru. – Și stingheresc (vest) și stinghiresc (est). La Bârb. Ind. 251 înstîngănesc (vsl. vùstengnonti).
STÎNJENI vb. 1. a deranja, a incomoda, a încurca, a jena, a stingheri, a supăra a tulbura, (livr.) a conturba, a importuna, (rar) a sinchisi, (pop.) a zăticni, (Mold. si Bucov.) a zăhăi, (înv.) a sminti. (Te rog să nu-l ~ de la lucru; să nu fie ~ de nimeni.) 2. a împiedica, a jena, a stingheri. (Îl ~ în mișcări.)
stînjeni vb. v. JENA. RUȘINA. SFII.

stânjeni definitie

stânjeni dex

Intrare: stânjeni
stânjeni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
stânjini verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a