SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă, pentru a separa unul dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta murdăria de pe ceva cu ajutorul unui lichid (de obicei al apei). Își spălă frumușel mînile de lut și porni iarăși la drum. CREANGĂ, P. 288. Colo-n vale la fîntînă Două fete spălau lînă. ALECSANDRI, P. A. 51. Era vineri, cînd femeia unui gospodar dintr-un sat megieș cu satul nostru s-a apucat să spele cămeșile. ȘEZ. I 59. Eu mă duc, mîndră-n cătane, Tu rămîi de-mi spală haine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 307. O mînă spală pe alta și amîndouă obrazul. ◊ (Glumeț) La mîndruța-n joc voinică, Spală oala tu, pisică. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 420. ◊ (Poetic) Curgi, apă, curgi frumos și lin, Și spală pînza mea de in. IOSIF, T. 65. ◊ (Absol., subînțelegîndu-se rufe de pat, de corp) De ce port cămașă neagră?... Că mi-e nevasta beteagă. Ori beteagă, ori nebună, Că nu mi-a spălat de-o lună. HODOȘ, P. P. 150. ◊ Expr. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu fața curată. (Cu pronunțare regională) Varsă sudori, cît învîrt colacii din cuptior; – că doar deodată cu sara, le trebuie să aibă cu ce-și spala obrazul înaintea plugarilor. ȘEZ. III 178. A spăla (pe cineva) pe cap = a certa (pe cineva), a mustra rău, a ocărî, a batjocori. Cum am să-l spăl pe cap cînd l-oi prinde, cu principiile d-sale! CARAGIALE. O. VII 136. A spăla putina v. putină. ◊ Compus: spală-varză = om de nimic, flecar, palavragiu. El de-acum n-o să mai crează C-un golan, un spală-varză, De rusale-adus aice Poate casa ca să-i strice. GANE, N. II 30. ♦ (Familiar, complementul indică o persoană) A purta cuiva de grijă (spălîndu-i rufele). Era lucru firesc ca el să nu rămîie stingher. Cum ar fi putut să-și poarte așa singur gospodăria? Cine-i gătea de mîncare, cine-l spăla, cine-i așternea patul? SLAVICI, V. P. 24. ♦ Fig. A limpezi, a curăța, a purifica (îndepărtînd ceea ce întunecă sau acoperă). Cerul acoperit de nori îl spală vîntul. STANCU, D. 63. ◊ Refl. Noaptea, s-au spălat nourii de pe cer. SADOVEANU, F. J. 762. ♦ Fig. (Familiar) A lua cuiva ceva (cu forța sau prin înșelătorie); a jefui. Cutare a spălat pe cutare de zece capre ș-o mială. DELAVRANCEA, H. T. 111. 2. Refl. A se curăța de murdărie (cu apă, cu săpun); a-și curăța corpul. Își văzură gîturile rupte, murdare și păroase. De cînd nu s-au mai spălat? SAHIA, N. 73. Sîmbătă de amiază-n jos Mă lau și mă spăl frumos. ȘEZ. I 13. ◊ (Urmat de determinări arătînd partea corpului care se curăță sau stratul de murdărie îndepărtat) Se spălă pe față de sînge. DUMITRIU, N. 162. Pe palme să mă spăl eu De sîngele frate-meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. Cînd fu cătră dimineață Popa se spăla pe față. ALECSANDRI, P. P. 97. ◊ Expr. A se spăla pe mîini sau (tranz.) a-și spăla mîinile v. mînă. (Familiar) Spală-te pe cap = (exprimînd un sentiment de dezinteres) descurcă-te, fă ce știi (ca să ieși din încurcătură). ◊ Fig. Se spălase în Ozana de toate îndoielile și prinsese sub malul bulboanei și doi păstrăvi. SADOVEANU, F. J. 537. Că nu curge ceea vale Să mă pot spăla de jale; Că nu curge cel izvor Să mă pot spăla de dor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 217. (Subiectul este lucrul care trebuie îndepărtat) Cele răle să se spele. CREANGĂ, A. 60. Astă insultă se poate spăla numai cu viața. BOLINTINEANU, O. 399. 3. Tranz. (Despre ape, valuri) A roade pămîntul, a-l lua și a-l duce cu sine; a mînca, a săpa. Uneori e o noapte senină de vară... alteori, o ploaie necontenită spală pămîntul cu înverșunare. BOGZA, C. O. 288. ◊ (Poetic) Dragostea de astă-vară Uitată-i pe prispă-afară, Ori pe prispă am uitat-o, Ori că ploaia mi-a spălat-o, Sau tîlharii mi-au furat-o. SEVASTOS, C. 105. 4. Tranz. A uda (din belșug). Aud că e o femeie tînără, bună, simțitoare; poate că s-ar fi îndurat de nenorocirea mea. Oh, i-aș fi spălat picioarele cu lacrămi. NEGRUZZI, S. I 52. 5. Tranz. A supune unui curent de apă, pentru a separa unul dintre componenți. A spăla aurul.

spălá (a ~) vb., ind. prez. 3 spálă; conj. prez. 3 să spéle

spălá vb., ind. prez. 1 sg. spăl, 3 sg. și pl. spálă; conj. prez. 3 sg. și pl. spéle

SPĂLÁ vb. 1. (reg., mai ales în Transilv.) a (se) la. (S-a ~ pe corp.) 2. (reg., mai ales în Transilv.) a la, (reg.) a zoli. (A ~ rufele cu leșie.) 3. a scălda, a uda. (Marea ~ țărmul.)

SPĂLÁ vb. v. eroda, ispăși, izbăvi, mântui, parcurge, pedepsi, purifica, răscumpăra, răzbuna, roade, salva, săpa, străbate, traversa.

spălá (-l, -at), vb. – A curăța cu apă. – Mr. aspel, spilare, megl. spel, spilari, istr. spelu. Lat. perlavāre, cu s- lat. sau expresiv (Cipariu, Gram., 314; Cihac, I, 141; Meyer, Alb. St., IV, 99; Candrea, Éléments, 73; Crețu 369; Pușcariu 1613; Candrea-Dens., 936; REW 3044; Meyer-Lübke, ZRPh., XXVIII, 618), conservat numai în rom. (Rosetti, I, 171) și în alb. shpëljań (Philippide, II, 641). Această etimologie a fost respinsă de Densusianu, Rom., XXVI, 100, care propune lat. *expellāre, de la pellis, puțin convingător. Der. spălat, adj. (curățat cu apă; îngrijit, dichisit); spălat, s. n. (spălare); nespălat, s. m. (murdar, soios); spălător, adj. (care spală; s. n., cîrpă de bucătărie; s. n., lavabou); spălătoare, s. f. (lighean, vas de spălat); spălătoareasă (var. spălătoriță), s. f. (femeie care spală rufe); spălătorie, s. f. (s. f. (încăpere de spălat rufe); spălătură, s. f. (spălat; lături); spală-varză, s. m. (fanfaron); spălăci, vb. (a spăla prost, de mîntuială; refl., a-și pierde culoarea, a se decolora), cu suf. expresiv -ci (după Pușcariu, Dacor., III, 678, de la un lat. *experlavicāre); spălăcitură, s. f. (obiect decolorat; lături); spălăcioasă, s. f. (plantă, Senecio vernalis), transpunere a it. spellicciosa (Candrea), sau a numelui științific.

A SPĂLÁ spăl tranz. 1) A curăța cu apă (sau cu alt lichid). ~ rufele. ◊ A-și ~ obrazul a scăpa de rușine. 2) (despre ape) A roade treptat; a eroda. 3) (despre ape) A uda pe toată întinderea (țărmuri); a scălda. 4) (minereuri) A supune unui proces de separare a părților componente (cu ajutorul apei sau a altui lichid). /<lat. experlavare

spălà v. 1. a curăța cu apă: a spăla rufe, vase; 2. a se face curat: a se spăla pe obraz; fig. a se spăla pe mâini, a nu lua răspunderea, a arunca vina asupra altuia. [Lat. EX-PER-LAVARE].

spăl, a -á v. tr. (lat. *ex-péllavo, *-pellavare [ex-per-lavo]. – Spăl, spelĭ, spală: să spele. V. laŭ). Curăț cu un lichid: a spăla rufe, a spăla paharu, îmĭ spăl mînile. Fig. Șterg, fac să se uĭte: a spăla pin sînge o ofensă. V. refl. Mă curăț cu apă: cînd ne sculăm din somn, ne spălăm pe mînĭ și pe față. Fig. Nicĭ cu Dunărea nu te veĭ spăla. A-tĭ spăla mînile, a te descărca de răspundere, a fugi de responsabilitate (ca Pilat). Spală-te (saŭ freacă-te) pe cap cu acest lucru saŭ cu acest om, se zice ironic cînd unu cere cu insistență un lucru și, în sfirșit, i-l daĭ ca să scapi de el saŭ cînd îțĭ aduce pe cap un om importun cu care, la urma urmeĭ, tot el trebuĭe să se plictisească.

SPĂLA vb. 1. (reg., mai ales în Transilv.) a (se) la. (S-a ~ pe corp.) 2. (reg., mai ales în Transilv.) a la, (reg.) a zoli. (A ~ rufele cu leșie.) 3. a scălda, a uda. (Marea ~ țărmul.)

spăla vb. v. ERODA. ISPĂȘI. IZBĂVI. MÎNTUI. PARCURGE. PEDEPSI. PURIFICA. RĂSCUMPĂRA. RĂZBUNA. ROADE. SALVA. SĂPA. STRĂBATE. TRAVERSA..

spălá vb. I în constr. a spăla bani A investi bani obținuți pe căi ilegale în afaceri legale v. narcorublă (1993) (traduce fr. blanchir de l’argent, des capitaux)

MANUS MANAT LAVAT (lat.) o mână spală pe alta – Aforism al filozofului pitagorician Epiharm, preluat ulterior de Seneca și de Petroniu. Exprimă ideea colaborării în sens bun, uneori în sens rău.[1]

a nu se spăla pe dinți de dimineață expr. a vorbi obscen.

a se spăla ca pisica expr. 1. (iron.) a se spăla superficial. 2. a fi neglijent.

a se spăla pe mâini (ca Pilat din Pont) expr. a nu se implica într-o dispută; a nu-și asuma responsabilitatea într-o situație critică.

a se spăla pe picioare în damigeană expr (glum. – d. femei) a avea picioare foarte subțiri.

a spăla bani expr. a introduce pe piață bani proveniți din activități ilegale.

a spăla pe cineva pe cap expr. a certa.

a spăla putina expr. a fugi; a pleca precipitat / în goană / pe furiș.

a-și spăla obrazul expr. a se reabilita.

spală-te pe cap! expr. descurcă-te singur, cu propriile puteri!