soprană definitie

23 definiții pentru soprană

SOPRÁN, -Ă, (1) s. n., (2) soprani, -e, s. m. și f., (3) adj. invar. 1. S. n. Cea mai înaltă dintre cele cinci categorii ale vocii omenești (de femeie sau de copil). 2. S. m. și f. Femeie sau copil cu voce de sopran (1). 3. Adj. invar. (Despre instrumente de suflat) Al cărui registru corespunde vocii de sopran (2). Saxofon sopran. [Var.: sopráno s. n.] – Din fr., it. soprano.
SOPRÁNO s. n. v. sopran.
SOPRÁN, -Ă, soprani, -e, subst. 1. S. n. Cea mai înaltă dintre cele cinci categorii ale vocii omenești (de femeie sau de copil). 2. S. m. și f. Femeie sau copil cu voce de sopran (1); p. ext. instrument de suflat cu sunet asemănător vocii de sopran. [Var.: sopráno s. n.] – Din fr., it. soprano.
SOPRÁNO s. n. v. sopran.
SOPRÁN1 s. n. Cea mai înaltă dintre cele cinci categorii ale vocii omenești (de femeie sau de copil). ◊ Loc. adv. (Neobișnuit) În sopran = cu voce de sopran. Vor cînta-n sopran și-n alt Graurii cîmpiei. COȘBUC, P. I 301. – Variantă: sopráno s. n.
SOPRÁN2, -Ă, soprani, -e, s. m. și f. Femeie sau copil cu voce de sopran; ◊ Soprană de coloratură v. coloratură.
SOPRÁNO s. n. v. sopran1.
soprán1 (saxofon ~) (so-pran) adj. invar.
soprán2 (cântăreț) (so-pran) s. m., pl. sopráni
soprán3 (voce) (so-pran) s. n.
sopránă (so-pra-) s. f., g.-d. art. sopránei; pl. sopráne
soprán (persoană) s. m. (sil. -pran), pl. sopráni
soprán (voce) s. n. (sil. -pran)
sopránă s. f. (sil. -pra-), g.-d. art. sopránei; pl. sopráne
SOPRÁN, -Ă s.n. Vocea cea mai înaltă dintre cele cinci categorii de voci omenești, care se întâlnește la femei și la băieții mici. // s.m. și f. Cântăreț sau cântăreață care are o astfel de voce; (p. ext.) instrument de suflat care corespunde acestei voci. [Var. soprano s.n. / < fr., it. soprano].
SOPRÁNO s.n. v. sopran.
SOPRÁN, -Ă I. s. n. cea mai înaltă dintre cele cinci categorii de voci omenești (la femei și la copii). II. s. m. f. cântăreț, cântăreață cu vocea în registrul cel mai acut; (p. ext.; s. n.) instrument muzical de suflat, al cărui registru corespunde acestei voci. (< fr., it. soprano)
SOPRÁN ~e n. 1) Voce de femeie sau de copil cu cel mai înalt registru. 2) Instrument muzical cu registrul corespunzător acestei voci. [Sil. so-pran] /<it., fr. soprano
SOPRÁNĂ ~e f. Femeie care are o voce cu cel mai înalt registru. [G.-D. sopranei] /<it., fr. soprano
soprano n. vocea cea mai acută. ║ m. cântăreț cu această voce.
*soprán, -ă s. (it. soprano, d. sopra, deasupra). Muz. Cîntăreț cu vocea cea maĭ supțire. V. bas, tenor.
sopran(ă) (› it. sopra), vocea care cântă deasupra celorlalte voci, după cum o indică termenul italian, fiind cea mai acută: 1. Voce (1) feminină, cu ambitus (1) între do1 și do3 (unele voci pot ajunge până la fa3, fa diez3 și chiar până la la3). Această voce se clasifică după diferențe ale timbrului* și posibilitățile tehnice vocale individuale în: s. dramatică (spinto), s. lirică și s. de coloratură (există și categorii intermediare ca s. lirico-dramatică sau s. lirică și de coloratură). 2. Voce de copil, cu diapazonul (4) între do1 și sol2. 3. Voce (2) întâia într-o structură armonic-polif. (în partida* de cor sau instr.) care s-a „suprapus” vocii inițial superioare, cea de alto*. În muzica veche, notarea vocii de s. se făcea în cheia* do pe linia întâi a portativului*, care se numea și cheie de s. 4. Instr. muzical al cărui ambitus corespunde vocii de s. (1) (ex. fl. drept*-s.ș sax s.) Notația prescurtată a termenului, în partituri, se face prin majuscula S.
violă sopran v. viole (1).

soprană dex

Intrare: soprană
soprano
soprană substantiv neutru substantiv feminin
  • silabisire: -pran