Dicționare ale limbii române

11 definiții pentru socialist

SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului; privitor la socialism. 2. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid socialist; adept al unor concepții politice și ideologice socialiste. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.
SOCIALÍST, -Ă, socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Întemeiat pe principiile socialismului (1); care există în condițiile socialismului; al socialismului, propriu socialismului, privitor la socialism. 2. S. m. și f. Adept al socialismului (1); membru al unui partid socialist.[Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiste, germ. sozialist.
SOCIALÍST1, -Ă, socialiști, -ste, adj. Care este întemeiat pe principiile socialismului (1); care există în condițiile socialismului; al socialismului, propriu socialismului. Proprietate socialistă. ▭ În fața partidului nostru, în fața clasei muncitoare stă sarcina măreață a construirii societății socialiste. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 206. ◊ Realism socialist v. realism. Întrecere socialistă v. întrecere.
socialíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. socialíști; adj. f., s. f. socialístă, pl. socialíste
socialíst adj. m., s. m. (sil. -ci-a-), pl. socialíști; f. sg. socialístă, pl. socialíste
SOCIALÍST, -Ă adj. Întemeiat pe principiile socialismului; propriu socialismului. // s.m. și f. Membru al unui partid socialist; adept al socialismului. [Cf. fr. socialiste, rus. soțialist].
SOCIALÍST, -Ă adj., s. m. f. 1. (adept) al socialismului. 2. (partid) care urmărește să instaureze socialismul; (membru) al unui partid socialist. (< fr. socialiste, germ. sozialist)
SOCIALÍST1 ~stă (~ști, ~ste) Care ține de socialism; propriu socialismului. [Sil. -ci-a-] /<fr. socialiste, germ. sozialiste
socialist a. relativ la socialism. ║ m. partizan al socialismului.
*socialíst, -ă s. (d. social; fr. socialiste). Partizan a socializmuluĭ. Adj. Un deputat socialist. Relativ la socializm: teoriĭ socialiste.
UNIUNEA REPUBLICILOR SOVIETICE SOCIALISTE (Uniunea Sovietică) (U.R.S.S.), stat federativ care ocupa jumătatea estică a Europei, Asia septentrională și centrală (40% din supr. Asiei), cu capitala la Moscova; 22,4 mil. km2 (inclusiv Marea Albă și M. Azov – 130 mii km2), dintre care 5,6 mil. km2 în Europa și 16,8 mil. km2 în Asia. La Congresul I al Sovietelor (30 dec. 1922) s-a hotârât constituirea U.R.S.S., în care au intrat la început R.S.F.S. Rusă (creată la 25 oct./7 nov. 1917), R.S.S. Ucraineană (creată în dec. 1917), R.S.S. Bielorusă, R.S.F.S. Transcaucazia (creată în 1922). La 31 mart. 1924 a fost adoptată prima constituție a U.R.S.S. În Constituția din 1936 sunt enumerate 11 republici federative. În 1940 sunt anexate Estonia, Letonia și Lituania, precum și Basarabia (viitoarea R.S.S. Moldovenească) și Bucovina de Nord (în componența R.S.S. Ucrainene), astfel că numărul republicilor ajunge la 15. Eșecul politicii de restructurare a președintelui M. Gorbaciov, a dus la destrămarea U.R.S.S. și apariția mai multor state independente. În mart. 1991 un referendum a încercat să dea U.R.S.S. o nouă bază constituțională, dar tentativa de lovitură de stat din 19-20 aug. 1991 organizată de comuniștii conservatori a dus la precipitarea evenimentelor, soldate cu demisia președintelui Gorbaciov, alegerea lui B.N. Elțin în fruntea nou createi Federații Ruse și autodizolvarea Partidului Comunist la 29 aug. 1991. După 25 dec. 1991, o dată cu dizolvarea oficială a U.R.S.S., s-a creat Comunitatea Statelor Independente, o asociație a 11 foste republici sovietice. Federația Rusă a moștenit prerogativele internaționale ale fostei U.R.S.S. Statele succesorale ale U.R.S.S. sunt: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Estonia, Georgia, Kazahstan, Kîrgîzstan, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Federația Rusă (care a moștenit drepturile patrimoniale), Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan.

Socialist dex online | sinonim

Socialist definitie

Intrare: socialist (adj.)
socialist 1 adj. adjectiv
  • silabisire: -ci-a-