smucit definitie

13 definiții pentru smucit

SMÂNCÍT, -Ă adj. v. smucít2.
SMUCÍT2, -Ă, smuciți, -te, adj. 1. (În sintagme și expr.) Vorbă smucită = vorbă spusă grăbit (pe un ton aspru și repezit). A fi smucit la vorbă = a vorbi iute, repezit (și împiedicat). 2. (Fam.) Trăsnit, țicnit, nebun. [Var.: (pop.) smuncít, -ă, smâncít, -ă adj.] – V. smuci.
SMUNCÍT, -Ă adj. v. smucit2.
SMÂNCÍT, -Ă adj. v. smucit2.
SMUCÍT2, -Ă, smuciți, -te, adj. 1. (În sintagme și expr.) Vorbă smucită = vorbă spusă grăbit (pe un ton aspru și repezit). A fi smucit la vorbă = a vorbi iute, repezit (și împiedicat). 2. (Fam.) Trăsnit, țicnit, nebun. [Var.: (pop.) smuncít, -ă, smâncít, -ă adj.] – V. smuci.
SMUNCÍT, -Ă adj. v. smucit2.
SMÎNCÍT, -Ă adj. v. smucit.
SMUCÍT, -Ă, smuciți, -te, adj. (Și în forma smuncit) Tras cu putere (spre a fi smuls, scos, urnit dintr-un loc); mișcat brusc încolo și încoace. În legănarea smuncită a arcurilor încercam să ațipesc. C. PETRESCU, S. 78. ◊ (Adverbial) Am înțeles... răspunse gîdele inălțînd ochii holbați de deasupra păcătosului, pe care-l răsucea și-l fereca, smuncit și cu grabă. SADOVEANU, Z. C. 131. ◊ Vorbă smucită = vorbă spusă grăbit, repezit. (Despre oameni) Smucit la vorbă = care vorbește iute, repezit. [Părintele Timoftei] îi smuncit la vorbă, cam gîngav și bolborosește. SADOVEANU, F. J. 109. – Variante: smuncít, -ă, smîncít, -ă (V. ROM. februarie 1952, 105) adj.
SMUNCÍT, -Ă adj. v. smucit.
SMUCÍT adj. v. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun, smintit, țicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu.
zmucít (vest) și zmuncít (est), adj. Fig. Răpezit, sacadat: vorbă zmuncită. Răpezit, cu mișcărĭ bruște: om zmuncit. – Și zmî(n)cit.
smucit adj. v. AIUREA. AIURIT. BEZMETIC. DESCREIERAT. NEBUN. SMINTIT ȚICNIT. ZĂNATIC. ZĂPĂCIT. ZURLIU.
smucit, -ă, smuciți, -te adj. 1. nebun, dement 2. impulsiv

smucit dex

Intrare: smucit (adj.)
zmâcit participiu
zmuncit participiu
zmâncit participiu
smucit 1 adj. adjectiv
smuncit adjectiv
smâncit adjectiv
zmucit adjectiv