SCĂUNÁȘ, (1) scăunașe, s. n., (2) scăunași, s. m. 1. S. n. Scăunel. 2. S. m. (Înv.) Negustor de vite sau de cereale; colector (de produse alimentare); comisionar (al unui negustor). [Pr.: scă-u-. – Var.: (reg., 1) scăuiéș s. n.] – Scaun + suf. -aș.

SCĂUNÁȘ, (1) scăunașe, s. n., (2) scăunași, s. m. 1. S. n. Scăunel. 2. S. m. (Înv.) Negustor de vite sau de cereale; colector (de produse alimentare); comisionar (al unui negustor). [Pr.: scă-u- – Var.: (reg., 1) scăuiéș s. n.] – Scaun + suf. -aș.

SCĂUNÁȘ¹, scăunași, s. m. (Învechit) Negustor (de vite sau de cereale); colector (de produse alimentare); comisionar. Badea Niculaie, clăcaș din satul Băilești din Dolj, fusese scăunaș, adică comisionarul unui turc din Vidin. GHICA, S. A. 31.

scăunáș¹ (persoană) (înv.) (scă-u-) s. m., pl. scăunáși

scăunáș² (obiect) (scă-u-) s. n., pl. scăunáșe

scăunáș (persoană) s. m. (sil. scă-u-), pl. scăunáși

scăunaș n. scaun mic, mai ales de vioară. ║ m. od. 1. negustor de vite; 2. rezident (cf. scaun, 3 și 4).

1) scăunáș m. (d. scaun, trunchĭ de tăĭat carnea). Vechĭ. Negustor de vite. Rezident, cel ce ocupă scaunu.