SCHEUNÁT s. n. Scheunare, chelălăit. [Pr.: sche-u-] – V. scheuna.

SCHEUNÁT s. n. Scheunare, chelălăit. [Pr.: sche-u-] – V. scheuna.

SCHEUNÁT s. n. Scheunare, chelălăit. Am auzit pe sub pămînt scheunînd un cățel luat de ape... a trecut scheunatul pe sub mine, s-a lot dus la vale. CAMILAR, N. II 202. – Variantă: șcheunát (CAMILAR, N. I 153) s. n.

ȘCHEUNÁT s. n. v. scheunat.

scheunát (sche-u-) s. n.

scheunát s. n. (sil. sche-u-)

SCHEUNÁT s. v. schelălăit.

SCHEUNÁT n. 1) v. A SCHEUNA. 2) Sunet caracteristic prelung, scos, mai ales, de câini. /v. scheuna

SCHEUNAT s. chelălăială, chelălăit, chelălăitură, schelălăială, schelălăit, schelălăitură, scheunare, scheunătură, (rar) scheaun. (~ de cîine.)