SAT, sate, s. n. 1. Așezare rurală a cărei populație se ocupă în cea mai mare parte cu agricultura. ◊ Expr. Satul lui Cremene sau sat fără câini = loc fără stăpân, fără control, în care oricine poate face orice dorește. 2. Locuitorii dintr-un sat (1); sătenii, țăranii. ◊ Expr. A se supăra ca văcarul pe sat, se spune celui care se supără (fară motiv) pe altul, dar supărarea este spre propria lui pagubă. ♦ Țărănimea, cu specificul ei de viață economică și culturală. – Lat. fossatum.

SAT, sate, s. n. 1. Așezare rurală a cărei populație se ocupă în cea mai mare parte cu agricultura. ◊ Expr. Satul lui Cremene sau sat fără câini = loc fără stăpân, fără control, în care oricine poate face ce dorește. 2. Locuitorii dintr-un sat (1); sătenii, țăranii. ◊ Expr. A se supăra ca văcarul pe sat, se spune celui care se supără (fără motiv) pe altul, dar supărarea este spre propria lui pagubă. ♦ Țărănimea, cu specificul ei de viață economică și culturală. – Din lat. fossatum.

SAT, sate, s. n. 1. Așezare rurală cu case și gospodării locuite în majoritate de țărani. În tot satul numai la casa lui moș Gheorghe se vede lumină. SP. POPESCU, M. G. 23. Tu vei vedea iar satul tău Și casa voastră-n vale, Și biata mamă-ți va ieși Plîngînd în cale. COȘBUC, P. I 77. Nurorile despletite o boceau de vuia satul. CREANGĂ, P. 16. Satul arde și baba se piaptănă, se spune cînd cineva, în împrejurări grave, se preocupă de mărunțișuri. ◊ Expr. Satul lui Cremene = loc fără stăpîn, în care fiecare face ce-i place. Sat fără cîini = loc nepăzit, în care oricine poate să facă orice dorește. Sat fără cîini... Dacă nu eram eu să-i deschid, pleca. BARANGA, I 155. Găsise un sat fără cîni și se primblă fără băț. CREANGĂ, P. 231. 2. (Cu sens colectiv) Locuitorii dintr-un sat (1); sătenii. Se strîngea tot satul. Și Gherlaș, în fața unui public atît de avid de spectacol, își începea scamatoriile. SAHIA, N. 65. Tot satul vorbea în bine de dragostea lui Dinu și a Floricăi. BUJOR, S. 32. Satul, văzînd că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spînzure pentru a nu mai da pildă de lenevire și altora. CREANGĂ, P. 329. ◊ Lipitoarea satului = cămătar, exploatator al sătenilor. Gura satului v. gură. ◊ Expr. A se mînia ca văcarul pe sat, se spune celui care se supără pe altul, dar supărarea e în propria lui pagubă. A fi poșta satului = a umbla cu bîrfeli de la unul la altul. A (nu) face sat = a) (uneori urmat de determinări locale) a (nu) sta mult într-un loc. Încalecă, du-te, Sat nu face. PANN, P. V. II 47; b) a (nu) se împăca, a (nu) se înțelege (cu... ). ♦ Țărănimea (cu specificul ei de viață economică și culturală). Legătura între sat și oraș. – Pl. și: (neobișnuit) saturi (KOGĂLNICEANU, S. 116).

sat s. n., pl. sáte

sat s. n., pl. sáte

SAT s. (înv. și reg.) sălaș, (înv.) sălășluire. (~e și orașe.)

SAT s. v. adăpost, așezare, casă, cămin, câmp, cort, domiciliu, locuință, ogor, sălaș, țarină.

sat (sáte), s. n. – 1. (Înv.) Cîmp, ogor. – 2. (Înv.) Proprietate, fermă, gospodărie. – 3. Așezare rurală. – 4. (Arg.) Pușcărie. – Var. înv. fsat. Mr. fsat. Origine îndoielnică. Prezența var., a mr. și a alb. fsat pare să indice lat. fossum „șanț”, direct (Bogrea, Dacor., I, 235-7; Tiktin; Daicovici, Dacor., V, 478; Candrea; Scriban; Rosetti, Mélanges, 354), sau prin intermediul alb. (Cihac, II, 719; Meyer 112; Densusianu, Filologie, 449; Domaschke 126; Battisti, III, 1698; REW 3461). Der. din alb. este dificilă fonetic și istoric; cea din lat. nu pare mai ușoară, căci fonetismul prezintă o serie de dificultăți și termenul, pur militar (› ngr. φουσσάτον „campament, armată” › mr. fusate „șanț”), s-ar fi păstrat cu greu într-o regiune caracterizată prin absența totală a fortificaților medievale. Mai degrabă trebuie să se pornească de la lat. sătum, de la sĕro „a planta, a semăna”, a cărui explicație se potrivește cu primul sens al lui sat, constant în sec. XVI, și cu cel de al doilea. Istoric, pare evident că trebuie să se pornească de la ideea de „seniorie” sau „moșie”, pe care s-a fixat mai tîrziu un anumit număr de supuși ai seniorului, care formează unitatea juridică numită sat. Asta era la început o simplă plantație, ca în vechile colonii; cf. și sl. sadŭ „plantă” › selo „sat”. Această explicație dată deja de Cipariu, Gram., 205, ar fi suficientă, dacă n-ar exista dovada formei înv. fsat, dificil de explicat. S-ar putea presupune o confuzie încă din lat. între sătum și fossatum; dar și așa se mențin dificultățile fonetice. Der. din lat. fixatum (Giuglea, Dacor., X, 112) este improbabilă, și mai mult chiar cea din lat. *massatum (Meyer 111). Der. sătesc, adj. (comunal, de sat); sătean, s. m. (țăran); săteancă, s. f. (țărancă); consătean, s. m. (locuitor din același sat).

SAT ~e n. 1) Localitate rurală ai cărei locuitori se ocupă, îndeosebi, cu agricultura. ◊ De la ~(e) din mediul rural; de la țară. ~ fără câini loc fără stăpân, unde fiecare face ce vrea. 2) Totalitate a locuitorilor unei asemenea așezări. ◊ A fi poșta ~ului a umbla cu bârfeli. S-a supărat (ca) văcarul pe ~ se spune despre cineva care se supără fără motiv și spre propria lui pagubă. /<lat. fossatum

sat n. 1. od. moșie; 2. comună rurală; 3. locuitorii din sat: tot satul aleargă; 4. fig. ședere statornică: n’am să fac sat cu el. [Vechiu-rom. fșat (Psaltirea scheiană) = albanez FSAT (= *MASSATUM), din lat. medieval MASSA, câșlă, termen primitiv ciobănesc ca și sinonimul său cătun].

sat n., pl. e (vrom. fsat [de unde și alb. fšat], d. mlat. fossatum, adică „șănțuit” de unde și ngr. fussáton, oaste, adică „tabără șănțuită”). Comună rurală: un sat compus din doŭă cătune. Locuĭtoriĭ acesteĭ comune: venise tot satu. Ogor, cîmp (după vsl. selo, sat). Locuĭnță (după vsl. selenie). A face sat cu cineva, a lega prietenie cu el. A umbla, a dormi pin sat, a umbla, a dormi afară din casă orĭ din curtea ta (chear dacă e vorba de oraș). A găsi sat fără cînĭ, a găsi un loc în care poțĭ să-țĭ facĭ mendrele, să-țĭ facĭ de cap.

sat s. v. ADĂPOST. AȘEZARE. CASĂ. CĂMIN. CÎMP. CORT. DOMICILIU. LOCUINȚĂ. OGOR. SĂLAȘ. ȚARINĂ.

SAT s. (înv. și reg.) sălaș, (înv.) sălășluire. (~e și orașe.)

sat-pilót s. n. Sat model ◊ „Președintele H.B. a inaugurat un nou sat-pilot algerian [...] Zeci de alte așezări rurale de acest fel, moderne, sunt în curs de amenajare.” R.l. 19 VIII 73 p. 5. ◊ „Oficiul general pentru locuințe al Libiei a semnat cu o întreprindere de construcții un contract [...] privind construcția unor sate-pilot.” I.B. 28 XII 76 p. 4; v. și I.B. 26 III 74 p. 4, Sc. 2 VI 74 p. 6, 13 III 75 p. 6 //din sat + pilot, după fr. village-pilote; DMN 1966//

SAPIENTI SAT (lat.) pentru cel înțelept e de ajuns – Terențiu, „Phormio”, act III, scena 3, 8. Unui om inteligent nu-i trebuie multe explicații. Variantă: „Inteligenti pauca”. („Pentru cel ce înțelege, puține cuvinte”).

SAT (lat. fossatum) s. n. 1. Așezare umană a cărei populație se ocupă îndeosebi cu agricultura sau alte activități neindustriale (pescuit, meșteșuguri tradiționale). Constituie în general unitatea cea mai mică din punct de vedere ad-tiv-teritorial; este alcătuit de obicei din locuințe individuale însoțite de grădini și construcții gospodărești anexe („vatra” satului) și dintr-un terit. adiacent de pe care se obține producția agricolă (numit „hotarul”, „moșia” sau „mereaua” s.). În prezent, în România există 13092 s. Unul (mai rar) sau mai multe sate la un loc formează o comună. În funcție de modul de grupare a locuințelor se disting sate de tip adunat (cu case așezate unele lângă altele într-un perimetru compact), de tip răsfirat (cu case dispuse pe câteva direcții principale, în funcție de neregularitățile reliefului), sau de tip risipit (s. de munte, cu gospodării puternic dispersate, la distanță mare unele de altele); există însă numeroase forme intermediare și mixte. Pe măsură ce a luat amploare navetismul spre oraș și pe de altă parte, mai ales în țările dezvoltate, tendința de deplasare a locuințelor în afara spațiului urban, unele sate au început să aibă preponderent caracter de „sate-dormitor”, principalele venituri provenind din afara teritoriului s.; sat de vacanță = complex de vile sau sau de căsuțe destinate turiștilor, cu spații comune pentru activități recreative și sportive; sat turistic = sat situat într-un ținut pitoresc, adesea cu un specific etnografic bine conturat în care există posibilități de cazare la localnici (în sistem de pensiune), în condiții corespunzătoare de igienă și confort, în scop de odihnă și recreere, eventual și pentru a asista și chiar a participa la activități și manifestări tradiționale. 2. Locuitorii unui s. (1); sătenii. ♦ Țărănime.

a se supăra ca văcarul pe sat expr. a se supăra fără motiv pe cineva.