RĂZ- v. răs-.

RĂS- pref. (În forma răz- înaintea vocalelor și a consoanelor sonore) 1. Element de compunere formînd, de la verbe, derivate (de obicei folosite în corelație cu verbul simplu) care exprimă o acțiune prelungită, repetată sau o intensificare a acțiunii exprimate de verbul simplu: răscoace, răszice, răsciti etc. ♦ Formează, de la adjective, derivate (de obicei folosite în corelație cu adjectivul simplu) care exprimă intensificarea însușirii exprimate de adjectivul simplu: răsbucuros, răscopt etc. ♦ (Rar) Formează de la substantive derivate care exprimă ideea de intensitate în raport cu substantivul simplu: răsputere. ♦ Formează, de la substantive denumind grade de rudenie, derivate care indică generații depărtate: răzbunic. ♦ Formează, de la adverbe de timp, derivate indicînd un timp mai îndepărtat decît cel exprimat de substantivul simplu: răspoimîine. 2. (Uneori în concurență cu des-) Formează, de la verbe, derivate care exprimă ideea revenirii la o stare mai veche: răscloci, răscumpăra, răspopi, răzgîndi etc. ♦ Formează, de la verbe, derivate care exprimă ideea modificării (în sens negativ) a situației dinainte: răstălmăci etc. 3. Formează, de la verbe, substantive și adjective derivate cu sensul mai depărtat de cel al cuvîntului simplu: răsuflătoare, răzbate etc.

RĂZ- v. răs-.

raz... răz... V. ras... răs...

răs- și răz- (vsl. ras- și raz-), prefix care arată intensitatea, superioritatea, împrăștierea saŭ excluderea, ca: răscoc, răzbunic, răsfir, răspopesc. Corespunde cu s- din scos, scurg și cu stră- din străbunic, străbat (= răzbunic, răzbat). Se întrebuințează și ironic ca para- din parainspector și baș- din baștîlhar. De ex.: poțĭ să fiĭ răscritic și să răscîntăreștĭ lucrurile, că tot nimic nu veĭ dovedi! V. arhi-, extra-.

răz-, V. răs-.