RĂPÚNERE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) răpune și rezultatul ei; pieire, moarte; înfrângere, doborâre. – V. răpune.

RĂPÚNERE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) răpune și rezultatul ei; pieire, moarte; înfrângere, doborâre. – V. răpune.

RĂPÚNERE, răpuneri, s. f. Acțiunea de a (se) răpune și rezultatul ei; pieire, moarte, înfrîngere, distrugere. I se rupea rărunchii împăratului de mîhnire pentru răpunerea ficii sale. ISPIRESCU, L. 395. ◊ Loc. adv. Pe răpunere = cu mare intensitate, pe viață și pe moarte. La popasul al treilea începea cheful cu temei, pe răpunere. M. I. CARAGIALE, C. 61.

răpúnere (pop.) s. f., g.-d. art. răpúnerii

răpúnere s. f., g.-d. art. răpúnerii

RĂPÚNERE s. v. asasinare, omorâre, suprimare, ucidere.

răpunere s. v. ASASINARE. OMORÎRE. SUPRIMARE. UCIDERE.