Dicționare ale limbii române

12 definiții pentru răpire

HRĂPÍRE s. f. v. răpire.
RĂPÍRE, răpiri, s. f. Acțiunea de a răpi și rezultatul ei; răpitură. [Var.: (înv. și pop.) hrăpíre s. f.] – V. răpi.
HRĂPÍRE, hrăpiri, s. f. (Înv. și pop.) V. răpire.
RĂPÍRE, răpiri, s. f. Acțiunea de a răpi și rezultatul ei; răpitură. [Var.: (înv. și pop.) hrăpíre s. f.] – V. răpi.
HRĂPÍRE s. f. v. răpire.
RĂPÍRE, răpiri, s. f. Acțiunea de a răpi și rezultatul ei. 1. Faptul de a lua cu forța o ființă de la locul ei și de a o duce cu sine. Împăratul și împărăteasa se întristară foarte mult de răpirea fetelor. POPESCU, B. I 75. 2. Luare cu sila a unui bun material; (concretizat) obiect luat cu sila (v. pradă). Eu știu mai de demult că oamenii, în lume, Asupra celor mici dreptate nu-și găsesc: Cînd ei cu cei mai mari răpirile-mpărțesc. DONICI, F. 49. 3. Fig. Fermecare, încîntare, extaz. Idol, tu! răpire minții! Cu ochi mari și părul des. EMINESCU, O. I 80. Toată adunarea vede cu răpire O fetiță dulce ca o fericire. BOLINTINEANU, O. 44. Ascultînd cu o dulce răpire cum vrăbiile limbute ciripesc. ODOBESCU, S. III 77. – Variantă: hrăpíre (SADOVEANU, O. VII 35, BOLINTINEANU, O. 445) s. f.
răpíre s. f., g.-d. art. răpírii; pl. răpíri
răpíre s. f., g.-d. art. răpírii; pl. răpíri
RĂPÍRE s. 1. (JUR.) (livr.) rapt. (~ unui copil.) 2. v. încântare.
răpire f. 1. ridicare cu violență; 2. transport, extaz: toată adunarea vede cu răpire BOL.
răpíre f. Acțiunea de a răpi. Fig. Transport, extaz.
RĂPIRE s. 1. (JUR.) (livr.) rapt. (~ unui copil.) 2. captivare, cucerire, delectare, desfătare, fascinare, fascinație, fermecare, încîntare, seducere, seducție, subjugare, vrăjire. (~ spectatorilor.)

Răpire dex online | sinonim

Răpire definitie

Intrare: răpire
hrăpire
răpire substantiv feminin