româníe și rumâníe f. (d. Român). Șerbia țăranilor în Țara Românească (instituită în seculu XVI, întărită de legătura luĭ Mihaĭ Viteazu la 1596 și desființată de reforma luĭ Mavrocordatu la 1748). Limba românească. Pe rumânie, pe românește: a tălmăci pe rumânie. – P. ro-, ru-, vezĭ cele zise la Român.

RUMÂNIE s. (IST.) iobăgie, șerbie, vecinătate, vecinie, (livr.) servitute, (rar) servaj. (Starea de dependență a țăranului s-a numit „iobăgie” în Transilvania, ~ în Țara Românească și „vecinie” în Moldova.)^[1]