româncă definitie

10 definiții pentru româncă

ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care aparține populației de bază a României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în evul mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România sau la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromână. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.
ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației de bază a României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.
ROMÎ́NCĂ, romînce, s. f. 1. Femeie aparținînd populației de bază a Republicii Populare Romîne. 2. (Popular) Țărancă. Și să țese pînzele, precum țes romîncele. MAT. FOLK. 1238.
romấncă s. f., g.-d. art. romấncei; pl. romấnce
româncă s. f., g.-d. art. româncei; pl. românce
ROMÂNCĂ s. v. săteancă, țărancă.
ROMÂNCĂ ~ce f. Femeie care face parte din populația de bază a României sau este originară din România. [G.-D. româncei] /român + suf. ~că
româncă f. femeie de român.
româncă s. v. SĂTEANCĂ. ȚĂRANCĂ.

româncă dex

Intrare: româncă
româncă substantiv feminin admite vocativul
română substantiv feminin