REPROȘÁ, reproșez, vb. I. Tranz. A mustra, a învinui, a(-și) face reproșuri, a(-și) imputa. – Din fr. reprocher.

REPROȘÁ vb. 1. a imputa, (prin Mold.) a(-i) bănui, (înv.) a prihăni. (A ~ ceva cuiva.) 2. v. obiecta.

REPROȘÁ vb. I. tr. A învinui; a aduce cuiva imputări, reproșuri. [P.i. 3,6 -șează, ger. -șând. / < fr. reprocher].

A REPROȘÁ ~éz tranz. (acțiuni sau fapte reprobabile) A atribui ca reproș; a imputa. /<fr. reprocher