REPROBÁ, reprób, vb. I. Tranz. A dezaproba un act, o acțiune; a respinge, a condamna. – Din lat. reprobare.

REPROBÁ, reprób, vb. I. Tranz. A dezaproba un act, o acțiune; a respinge, a condamna. – Din lat. reprobare.

REPROBÁ, reprób, vb. I. Tranz. A dezaproba un act, o acțiune; a respinge, a condamna, a blama. Autoritatea materială a marilor puteri europene este azi în deplin acord cu forța morală a opiniunii publice, spre a reproba purtarea noastră. ODOBESCU, S. III 484. ◊ Absol. Suscită lacrămile, mîngîie sau reprobă. MACEDONSKI, O. IV 87.

reprobá (a ~) (rar) (re-pro-) vb., ind. prez. 3 repróbă

reprobá vb. (sil. -pro-), ind. prez. 1 sg. reprób, 3 sg. și pl. repróbă

REPROBÁ vb. v. dezaproba.

A reproba ≠ a consimți

REPROBÁ vb. I. tr. A condamna, a dezaproba; a respinge. [P.i. reprób și -bez. / < lat. reprobare].

REPROBÁ vb. tr. a dezaproba, a respinge, a condamna. (< lat. reprobare)

A REPROBÁ reprób tranz. (fapte) A considera condamnabil; a nu încuviința. /<lat. reprobare

reprobà v. a respinge ceeace se dezaprobă, a condamna.

*reprób, a -á v. tr. (lat. réprobo, -áre. V. probez). Blamez, nu aprob, dezaprob: a reproba o faptă.

REPROBA vb. a blama, a condamna, a dezaproba, a înfiera, a proscrie, a respinge, a stigmatiza, (livr.) a dezavua, (rar) a sancționa, (pop.) a osîndi, (înv.) a mustra, a protesta, (fig.) a veșteji.