REINCARNÁRE, reincarnări, s. f. Faptul de a (se) reincarna; reincarnație. [Var.: reîncarnáre s. f.] – V. reincarna.

REÎNCARNÁRE s. f. v. reincarnare.

REINCARNÁRE, reincarnări, s. f. Faptul de a (se) reincarna; reincarnație. [Pr.: re-in-. – Var.: reîncarnáre s. f.] – V. reincarna.

REÎNCARNÁRE s. f. v. reincarnare.

REINCARNÁRE, reincarnări, s. f. Acțiunea de a (se) reincarna și rezultatul ei; concepție mistică potrivit căreia sufletul, după moarte, trece în alte ființe. V. metempsihoză. Variantă: reîncarnare s. f.

REÎNCARNÁRE s. f. v. reincarnare.

!reincarnáre/reîncarnáre s. f., g.-d. art. reincarnắrii/reîncarnắrii; pl. reincarnắri/reîncarnắri

reîncarnáre v. reincarnáre

reincarnáre s. f., pl. reincarnări

REINCARNÁRE s. reincarnație. (Credința în ~.)

REINCARNÁRE s.f. Acțiunea de a (se) reincarna și rezultatul ei; reincarnație. ♦ Concepție mistică potrivit căreia sufletul, după moarte, trece în alt trup. V. metempsihoză. [Pron. re-in-, var. reîncarnare s.f. / < reincarna].

REÎNCARNÁRE s.f. v. reincarnare.

REINCARNARE s. reincarnație. (Credința în ~.)