RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător.

RĂSUFLĂTOÁRE, răsuflători, s. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. În coasta dealului cu mine se făcea o hrubă... și din hrubă se făcea răsuflători pînă în vîrful lui. I. IONESCU, M. 51. ◊ (În basme) Au sosit la răsuflătoarea Lumii Negre. SBIERA, P. 85.

răsuflătoáre (deschizătură, canal de evacuare) (-su-flă-) s. f., g.-d. art. răsuflătórii; pl. răsuflătóri

răsuflătoáre (deschizătură de aerisire) s. f. (sil. -flă-), g.-d. art. răsuflătórii; pl. răsuflătóri

RĂSUFLĂTOÁRE s. (înv.) răsuflare, răsuflătură. (~ practicată într-un perete.)

RĂSUFLĂTOÁRE s. v. supapă, ventil.

RĂSUFLĂTOÁRE ~óri f. Deschizătură mică prin care se face aerisirea unei încăperi sau a unui recipient. ~ la beci. /a răsufla + suf. ~toare

răsuflătoare f. ferestrue pe unde intră aer.

răsuflătoáre f., pl. orĭ. Deschizătură făcută ca să intre aeru într’un becĭ orĭ alt loc închis, ventilator.

răsuflătoare s. v. SUPAPĂ. VENTIL.

RĂSUFLĂTOARE s. (înv.) răsuflare, răsuflătură. (~ practicată într-un perete.)

răsuflătoare, răsuflători s. f. buzunar.