Dicționare ale limbii române

14 definiții pentru purica

PURECÁ vb. I v. purica.
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem).
PURECÁ vb. I v. purica.
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem).
PURECÁ vb. I v. purica.
PURICÁ, puríc, vb. I. Tranz. (Și în forma pureca) 1. A curăța un obiect de purici, scuturîndu-l sau cercetîndu-l cu de-amănuntul; (rar, cu schimbarea complementului) a prinde purici. Un negru purec;... bietul «îns!» la ce să-l purec? EMINESCU, O. I 48. ◊ Fig. A examina ceva cu de-amănuntul, a cerceta minuțios. Le-am cercetat [documentele] și le-am puricat de nenumărate ori. C. PETRESCU, O. P. I 228. Cînd cumpără haine vechi le purică pîn toate-ndoiturile. CARAGIALE, O. I 344. 2. (Familiar) A bate. Nu glumi, ci mi-i purecă cît se poate de bine. RETEGANUL, P. I 8. – Variantă: purecá vb. I.
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
puricá vb., ind. prez. 1 sg. púric, 3 sg. și pl. púrică
PURICÁ vb. v. despăduchea, păduchea.
A PURICÁ púric tranz. 1) A curăța de purici. 2) fig. A examina exagerat de migălos. /<lat. pulicare
purecà v. 1. a căuta purecii; 2. fig. și fam. a căuta cu deamăruntul: de cumperi lucrul, îl pureci și apoi tocmești. [Lat. PULICARE].
púric, a v. tr. (lat. púlico, -áre, a produce puricĭ; pv. sp. pg. espulgar, fr. épucer). Caut de puricĭ: a purica un cățel. Fig. Caut amănunțit, cercetez minuțios: a purica o carte.
purica vb. v. DESPĂDUCHEA. PĂDUCHEA.
purica, puric I. v. t. 1. a curăța de purici 2. a examina ceva cu atenție II. v. r. a se curăța de purici

Purica dex online | sinonim

Purica definitie

Intrare: purica
purica verb grupa I conjugarea I
pureca verb grupa I conjugarea I