PUCIÓS, -OÁSĂ, pucioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și pop.) Care miroase urât (a sulf); puturos. 2. S. f. (Pop.) Sulf. ◊ Apă-de-pucioasă = apă (minerală) sulfuroasă. – Lat. *puteosus.

PUCIÓS, -OÁSĂ, pucioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și pop.) Care miroase urât (a sulf); puturos. ◊ Apă pucioasă = apă (minerală) sulfuroasă. 2. S. f. (Pop.) Sulf. ◊ Apă de pucioasă = apă (minerală) sulfuroasă. – Lat. *puteosus.

PUCIÓS, -OÁSĂ, pucioși, -oase, adj. (Regional) Care miroase urît; puturos. într-această pucioasă văpaie. BUDAI-DELEANU, Ț. 218. ◊ Apă pucioasă = apă sulfuroasă. ◊ Compus: lemn-pucios = scoruș. Frunză verde lemn-pucios, Romînul e om vînos, Merge noaptea și pe jos. TEODORESCU, P. p. 479. ♦ (Substantivat) Om leneș, puturos. Taci, mă, puciosule, nu mă învăța tu pe mine. STĂNOIU, C. I. 116.

puciós (înv., pop.) adj. m., pl. pucióși; f. pucioásă, pl. pucioáse

puciós adj. m., pl. pucióși; f. sg. pucioásă, pl. pucioáse

BURUIANĂ-PUCIOÁSĂ s. v. coriandru, iarbă-puturoasă, puciognă.

CIOARĂ-PUCIOÁSĂ s. v. ceucă, dumbrăveancă, stancă, stăncuță.

LEMN-PUCIÓS s. v. scoruș, sânger.

PUCIOÁSE s. pl. v. chibrit.

PUCIÓS adj. v. jegos, mânjit, murdar, negru, nespălat, pătat, răpănos, slinos, soios, sulfuros.

PUCIÓS ~oásă (~óși, ~oáse) pop. Care răspândește miros urât; cu miros urât; puturos. /a puți + suf. ~os

Büdös n. sau Puciosul, massiv în Ungaria cu numeroase peșteri, având pereții acoperiți cu pucioasă și prezentând la vârful său (peste 1200 m.) un crater bine conservat (înconjurat de solfatare și mofete): e o scobitură ca o căldare adâncă de peste 300 metri.

Puciosu (Muntele) m. V Büdõs.

pucĭós, -oásă adj. (lat. *puteósus, d. putére, a puți, ca puț d. púteus; it. puzzoso). Puturos, puchinos: Jidan pucĭos. Apă pucĭoasă, apă sulfuroasă. Buruĭană pucĭoasă, pucĭoacnă (Trans.). Cĭoară pucĭoasă, dumbrăveancă. Pucĭoasă s. f. (adică peatră pucioasă). Sulf. V. sulf.

cioară-pucioasă s. v. CEUCĂ. DUMBRĂVEANCĂ. STANCĂ. STĂNCUȚĂ.

lemn-pucios s. v. SCORUȘ. SÎNGER.

pucioase s. pl. v. CHIBRIT.

pucios adj. v. JEGOS. MÎNJIT. MURDAR. NEGRU. NESPĂLAT. PĂTAT. RĂPĂNOS. SLINOS. SOIOS. SULFUROS.

PUCIOSU, masiv vulcanic de mici dimensiuni (de fapt un con vulcanic bine conservat), situat în SE m-ților Harghita, pe stg. văii Oltului, în zona defileului de la Tușnad, format din andezite și piroclastite. Alt. max.: 1.301 m. În craterul de explozie al conului se află cantonat lacul Sf. Ana, iar la 1 km NE de acesta se extinde tinovul Mohoș sau Lacul cu Mușchi (40 ha), un fost lac, tot de crater, în prezent colmatat. Masivul P. este acoperit de păduri de molid, brad, pin și fag. Cunoscut și sub numele Ciomatu Mare sau Ciumatu Mare. Rezervație naturală complexă (speologică, floristică și faunistică), în cadrul căreia se află cinci peșteri cu atmosferă interioară puternic încărcată cu hidrogen sulfurat și dioxid de carbon. Zonă turistică.

Tilia cordata Mill. (syn. T. parvifolia Ebrh; T. ulmifolia Scop.) « Tei cu frunză mică, Tei pucios ». Specie care înflorește vara. Flori mici, albe-gălbui, dispuse, cca 11, în racem, de obicei pendent, pedunculate. Frunze rotund-cordiforme, pînă la 6 cm lungime, cu vîrf acut, marginea dințată, pețiolate, glabre, pe partea inferioară glauce, cu smocuri de peri maro-închis la întretăierea nervurilor. Arbore, pînă la 30 m înălțime, coroană piramidală, scoarță gri-maro-închis, lujerii și mugurii maro-gălbui. Fruct, capsulă cu pereți moi, ușor comprimabili (puțin costată), de obicei alipit-păroasă.