11 definiții pentru prepus
PREPÚS2, -Ă, prepuși, -se, adj.,
s. m. 1. Adj. Adăugat, pus înainte; pus mai mare peste...
2. Adj. (
Pop.) Bănuit, suspectat.
3. S. m. (
Jur.) Persoană care efectuează acte juridice sau îndeplinește o funcție după directivele și sub controlul altei persoane. –
V. prepune. PREPÚS2, -Ă, prepuși, -se, adj.,
s. m. 1. Adj. Adăugat, pus înainte; pus mai mare peste...
2. Adj. (
Pop.) Bănuit, suspectat.
3. S. m. (
Jur.) Persoană care efectuează acte juridice sau îndeplinește o funcție după directivele și sub controlul altei persoane. –
V. prepune. PREPÚS3, -Ă, prepuși, -se, adj. (Rar) Presupus, bănuit; suspectat.
Mi-ar place să străbat... vizuinele de prin munți, în prepusa dibuire a urșilor. ODOBESCU, S. III 77.
PREPÚS1, prepuși, s. m. (Rar) Persoană pusă să reprezinte pe cineva, să înlocuiască pe cineva; reprezentant, înlocuitor, suplinitor.
Barbu Căuș e numai un prepus al avocatului. STANCU, D. 263.
La stăreție se făcea repetiție generală în vederea anchetei, regizor fiind însuși părintele stareț, iar actori – prepușii săi in felurite ascultări administrative și gospodărești. STĂNOIU, S. I. 77.
prepús adj. m., s. m., pl. prepúși; f. sg. prepúsă, pl. prepúse PREPÚS adj. v. artificial, bănuit, fals, presupus, suspectat. PREPÚS1 ~să (~și, ~se) Care este pus înainte. /v. a prepune PREPÚS2 ~și m. jur. Persoană care efectuează acte juridice sau îndeplinește o funcție sub controlul sau directivele altei persoane. /v. a prepune prepún și
-púĭ, -pús, a
-púne v. tr. (lat.
prae-pónere, a pune înainte. V.
pun). Adaug, pun în loc:
prepuse cămileĭ capul bouluĭ (Cant.),
a prepune un tiv uneĭ rochiĭ (fiind-că nu s’a ajuns stofa),
acest om și-a prepus o barbă falsă. Substituĭ, pun în loc:
a prepune un om al tăŭ la o afacere. Vechĭ (ca vsl.
prĭe-ložiti). Pun ca să vadă, spun:
a prepune cuĭva un cuvînt. Presupun.
Est. Bănuĭesc:
prepunea că el e hoțu, îl prepunea că e hoț. Vechĭ. Transpun, traduc. Transcriŭ, copiez. – Și
pri- (Dos.).
prepús, -ă adj. (d.
prepus). Adăugat, fals (fr.
postiche):
multe femeĭ aŭ păr prepus în peptănătură. Subst. Pus în loc, substituit, reprezentant:
a cumpăra o casă pintr’un prepus al tăŭ. S. n., pl.
urĭ. Bănuĭală, presupunere:
am prepus că el a furat, am prepus pe el, am intrat la prepus că el a furat. Vechĭ. Îndoĭală, dubiŭ:
făr’de prepus. – Și
pri- (Dos.).
prepus adj. v. ARTIFICIAL. BĂNUIT. FALS. PRESUPUS. SUSPECTAT. Prepus dex online | sinonim
Prepus definitie