Dicționare ale limbii române

8 definiții pentru prășitor

PRĂȘITÓR, -OÁRE, prășitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj., s. f. (Unealtă sau mașină agricolă) cu care se prășește. 2. Adj. (Despre plante) Cultivat în rânduri distanțate, care permit prășitul1. 3. S. m. și f. Persoană care prășește; muncitor angajat la prășit1. – Prăși + suf. -tor.
PRĂȘITÓR, -OÁRE, prășitori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. f. (Unealtă sau mașină agricolă) cu care se prășește. 2. Adj. (Despre plante) Cultivat în rânduri distanțate, care permit prășitul1. 3. S. m. și f. Persoană care prășește; muncitor angajat la prășit1. – Prăși + suf. -tor.
PRĂȘITÓR1, -OÁRE, prășitori, -oare, adj. 1. (Despre mașini, pluguri) Cu care se prășește. Plug prășitor. 2. (Despre plante) Care se prășește. Alternînd cerealele cu plantele prășitoare, putem ține în bună stare nu numai curățenia pămîntului dar și fertilitatea lui. I. IONESCU, D. 289.
PRĂȘITÓR 2, -OÁRE, prășitori, -oare, s. m. și f. Persoană care prășește; muncitor angajat la prășit. Tu [rege] ești fericit. Lingușitorii înalță imnuri proslăvirii tale Și fac să n-auzi cîntecul de jale Cu care-și adorm foamea prășitorii. VLAHUȚĂ, O. A. I 39. Mă și trimite mama cu demîncare în țarină la niște lingurari, ce-i aveam tocmiți prășitori. CREANGĂ, A. 52.
prășitór adj. m., s. m., pl. prășitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. prășitoáre
prășitór adj. m., (persoană) s. m., pl. prășitóri; f. sg. și pl. prășitoáre
PRĂȘITÓR1 ~oáre (~óri,~oáre) 1) Care prășește. Plug ~. 2) (despre culturi) Care se prășesc. /a prăși + suf. ~tor
PRĂȘITÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Persoană care prășește. 2) Om tocmit la prășit. /a prăși + suf. ~tor

Prășitor dex online | sinonim

Prășitor definitie

Intrare: prășitor (adj.)
prășitor adjectiv