POLICLÍNIC, -Ă, policlinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Instituție medicală de consultații și de tratament ambulatoriu, organizată teritorial și pe specialități; clădire în care este instalată o astfel de instituție. 2. Adj. De policlinică. – Din fr. polyclinique.

POLICLÍNICĂ, policlinici, s. f. Serviciu medical de consultații și tratament organizat pe specialități, pus la dispoziția bolnavilor ambulatorii; clădire în care este instalat un astfel de serviciu. – V. dispensar.

policlínică (-li-cli-) s. f., g.-d. art. policlínicii; pl. policlínici

policlínic adj. m., pl. policlínici; f. sg. policlínică, pl. policlínice

policlínică s. f. (sil. -cli-) → clinică

POLICLÍNICĂ s.f. Unitate medicală de consultații și tratament pentru bolnavi ambulatorii. [Gen. -cii. / < fr. policlinique, rus. poliklinika, cf. germ. Poliklinik].

POLICLÍNICĂ s. f. unitate medicală de consultații și tratament pentru bolnavi ambulatorii. (< fr. policlinique)

POLICLÍNICĂ ~ci f. 1) Instituție curativ-profilactică care acordă asistență medicală bolnavilor fără a-i spitaliza. 2) Clădire unde se află această instituție. [G.-D. policlinicii] /<fr. polyclinique

policlínică-spitál s. f. Spital care funcționează și ca policlinică ◊ „Policlinica-spital are un laborator și o farmacie.” Sc. 24 XII 66 p. 2 (din policlinică + spital)

spitál-policlínică s. n. Spital în care funcționează o policlinică ◊ „La Hârșova s-a dat în folosință un nou spital-policlinică.” Sc. 24 XII 66 p. 2 (din spital + policlinică)