PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

PLÁTNIC, -Ă, platnici, -e, adj. (Determinat prin «bun» sau «rău»; adesea substantivat) Care plătește; care satisface obligațiile (bănești) pe care le-a contractat. La sfîrșitul săptămînii se întîmpla să nu capeți nimic, fiindcă nici patronul nu se alegea cu nimic de pe urma cîtorva imprimate făcute pentru firme nevoiașe, rău platnice. PAS, Z. I 304. Corăbierii, văzînd că-i platnic bun, i-au făgăduit că or abate pe-aici. SBIERA, P. 244. Să-i scrii și d-ta o vorbă, arătîndu-i că va avea în mine un bun mușteriu și bun platnic. CARAGIALE, O. VII 111.

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

plátnic (rar) adj. m., s. m., pl. plátnici; adj. f., s. f. plátnică, pl. plátnice

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

plátnic adj. m., s. m., pl. plátnici; f. sg. plátnică, pl. plátnice

PLÁTNIC adj. v. plătibil.

PLÁTNIC s. v. cauțiune, fidejusor, garant.

PLÁTNIC s., adj. plătitor. (Bun ~.)

PLÁTNIC s., adj. v. datornic, debitor.

PLÁTNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival înv. (despre persoane) Care plătește sau trebuie să plătească; plătitor ◊ Bun (sau rău) ~ persoană care își îndeplinește (sau nu-și îndeplinește) obligațiile bănești. /plată + suf. ~nic

platnic m. cel ce are de plătit: bun, rău platnic. [Serb. PLATNIK].

plátnic, -ă adj. (d. plată; sîrb. pol. platnik). Care plătește, plătitor. Solvabil: a fi bun platnic. Responsabil (Vechĭ). Plătibil (Vechĭ): înscris platnic către înfățișător.

platnic adj. v. PLĂTIBIL.

platnic s. v. CAUȚIUNE. FIDEJUSOR. GARANT.

PLATNIC s., adj. plătitor. (Bun ~.)

platnic s., adj. v. DATORNIC. DEBITOR.