PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. 1. (Cu subiectul logic în dativ, subiectul gramatical exprimînd obiectul acțiunii) A simți dragoste sau simpatie pentru cineva, a avea înclinație pentru ceva; a-i conveni, a-i fi pe plac. Am muncit amîndoi și ne-am luat. Că așa a fost. Mi-a plăcut muncă, n-am pregetat niciodată. PREDA, Î. 166. Cui nu-i place un cîntec poporal editat de prietenul meu Alecsandri? RUSSO, S. 15. Ea frumoasă m-a făcut Și eu ție ți-am plăcut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. Ce ție nu-ți place altuia nu face. Nu-i frumos ce e frumos, ci e frumos ce-ți place. ◊ Expr. Știi că-mi placi? = (exprimă contrarietatea) n-ai nimerit, n-ai dreptate, te înșeli. (Cu sens reciproc) Atunci pentru întîiași dată se întîlni în față Mihai cu Basta... Ei nu-și plăcură unul altuia. BĂLCESCU, O. II 268. ◊ (Popular; subiectul logic e introdus prin prep. «la»)Că nu dau leacuri amare Să fie cu supărare, Ci tot buze rumeioare, Care plac la fețișoare! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 374. ◊ (Obiectul acțiunii este exprimat printr-un complement indirect introdus prin prep. «de») Nu știu ce e, ce are, cum s-a întîmplat. Mi-am dat seama că-mi place de ea. PREDA, Î. 48. Cînd erai, bădiț-acasă, Mă gătam ca ș-o mireasă, Cu cercei și cu mărgele, De-ți plăcea,bade, de ele. HODOȘ, P. P. 84. ◊ Tranz. Și ce folos de boi și vaci? Și cu pămîntul ce să faci? Nevasta dacă nu ți-o placi, Le dai în trăsnet toate! COȘBUC, P. I 119. Asta-i fata dumitale, Eu atît o plac de tare, Atîta o plac, De nu știu Ce să mă fac. BIBICESCU, P. P. 179. ◊ Refl. reciproc. Se-ntîmplă să ai un fin în Constantinopole ș-o fină în Veneția și întîlnindu-se să se placă și plăcîndu-se să se căsătorească. SEVASTOS, N. 27. ◊ (Obiectul acțiunii este exprimat printr-o propoziție cu predicatul la conjunctiv sau printr-o construcție infinitivală) îi plăcea moșneagului să aibă tot iepe tinere și curățele; asta era slăbăciunea lui. CREANGĂ, P. 106. Azi n-ai chip în toată voia în privirea-i să te pierzi, Cum iți vine, cum îți place pe copilă s-o dezmierzi. EMINESCU, O. I 155. Ne place a asculta povești frumoase din vremile trecute. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Expr. Îmi place să cred că... = sper că... ◊ (Obiectul acțiunii devine subiect; fără determinări) Păunul să tacă, Dacă vrea să placă. MARIAN, O. II 270. Tot ce-n lume-i drag și place, Tot ce-nalță și preface Pe un om... Mi le-ai dat cu-a ta iubire. ALECSANDRI, P. I 144. ♦ A-i prii. Viei îi place căldura. 2. (La imperativ, regional; formulă de politețe) Placă! = poftim, mă rog, binevoiți să... Bună seara... Mulțămim d-tale, dragul meu, placă șezi la noi. SEVASTOS, N. 55. Placă jupîne cătană înlăuntru, că te cheamă înălțatul împărat. RETEGANUL, P. III 18.

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

bun-plác s. n., art. búnul-plac, g.-d. art. búnului-plac

plăceá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 2 sg. placi, 3 sg. pláce 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, imperf. 3 sg. plăceá; part. plăcút

PLĂCEÁ vb. 1. v. simpatiza. 2. v. iubi. 3. v. pofti. 4. v. conveni. 5. a iubi. (Îi ~ să meargă la vânat.)

A plăcea ≠ a dezgusta, a displăcea

plăceá (plác, plăcút), vb. – A-i conveni, a fi bucuros de, a fi pe gustul cuiva. – Mr. plac, plăcere. Lat. placēre (Pușcariu 1329; Candrea-Dens., 1398; REW 6557), cf. it. piacere, prov., port. plazer, fr. plaire, sp. placer. Observațiile semantice ale lui E. Seidel, BL, IX, 24 nu par nimerite. Uz general (ALR, II, 246). – Der. plăcere, s. f. (gust drag, bucurie); neplăcut, adj. (dezagreabil); neplăcere, s. f. (dezgust); displăcea, vb. (a dezgusta, a supăra), după lat. displicere; complăcea, vb. (a dezgusta, a supăra), după fr. complaire; complezant, adj., din fr. complaisant; complezență, s. f., din fr. complaisance. – Din rom. trebuie să provină sb. plakijer (Candrea, Elemente, 408).

A PLĂCEÁ plac 1. intranz. 1) A trezi simpatie sau dragoste; a fi pe plac; a fi drag. ◊ Știi că-mi placi? exprimă peiorativ dezacordul cu afirmația sau propunerea cuiva. 2) (urmat de un verb la conjunctiv sau la infinitiv) A avea o deosebită satisfacție. Îmi place să dansez. 2. tranz. (persoane de sex opus) A trata cu un sentiment de afecțiune puternică (de natură erotică); a iubi. /<lat. placere

plăceà v. a fi plăcut: ce ție nu-ți place, altuia nu face [Lat. PLACERE].

2) plac, plăcut, a plăcea v.intr. (lat. placére, it. piacére, pv. pg. plazer; fr. plaisir, plăcere, plaire, a plăcea; sp. placer). Îs plăcut, cauzez plăcere: a plăcea cuĭva, îmĭ plac bucátele, vorbele, cărțile. V. tr. Îmĭ place cineva (Munt.): l-a văzut și l-a plăcut. (Maĭ elegant: ĭ-a plăcut).

PLĂCEA vb. 1. a agrea, a simpatiza. (Îl ~ pentru însușirile sale.) 2. a (se) iubi, a (se) îndrăgi, (înv.) a (se) libovi. (S-au ~ de cum s-au văzut.) 3. a dori, a pofti, a voi, a vrea. (Rămîi cu cine îți ~.) 4. a-i conveni, a prefera. (Ți-ar ~ să te muți la noi?) 5. a iubi. (Îi ~ să meargă la vînat.)

a-i plăcea peștele / să umble în blugi / să umble la șliț expr. (d. femei) a fi ahtiată după sex, a fi nimfomană.