PISC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită strigătul caracteristic al unor păsări, mai ales al puilor de pasăre. – Onomatopee.

PISC2, piscuri, s. n. 1. Vârf ascuțit (și golaș) de munte sau de deal, dominând o vale sau o depresiune; piscan. 2. Capătul din față, ascuțit și încovoiat în sus, al unei luntrii. 3. (Pop.) Parte a carului (sau a saniei) de care se fixează proțapul. – Et. nec.

PISC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită strigătul caracteristic al unor păsări, mai ales al puilor de pasăre. – Onomatopee.

PISC2, piscuri, s. n. 1. Vârf ascuțit (și golaș) de munte sau de deal, dominând o vale sau o depresiune; piscan. 2. Capătul din față, ascuțit și încovoiat în sus, al unei ambarcații. 3. (Pop.) Parte a carului (sau a saniei) de care se fixează proțapul. – Et. nec.

PISC, piscuri, s. n. 1. Vîrf stîncos ascuțit (de obicei fără vegetație) al unui munte. Pîcla se lăsă pe poalele Ceahlăului și piscul rămase în lumină nins, dincolo de lume și singur. SADOVEANU, F. J. 366. Din văile umbroase ale munților Tazlăului, cu piscuri pierdute în pulbere de lumină, negurile albe se înălțau spre văzduhuri. HOGAȘ, M. N. 151. Un vultur sâgață mîndru de un pisc cu fruntea ninsă. EMINESCU, O. IV 119. ◊ Fig. Cînd atîția oameni care erau socotiți piscuri ale timpului nostru se macină și se năruie, ce uimitor e ca un om simplu, necunoscut, să rămînă un om întreg, adevărat. BOGZA, A. Î. 654. ♦ Culme. Veni și sultan Murad cu toate ostile lui și ocoli pre Iancu-vodă în mijlocul cîmpilor Rigăi, într-un pisc de deal. BĂLCESCU, O. I 48. 2. Capătul dinainte, ascuțit și încovoiat în sus, al unei luntri; bot (2). Bătrîna se uita lung pe mare să vadă felinarul de la piscul luntrii lui Spirea. CONTEMPORANUL, VII 22. Caicul lovea, În pisc îl izbea Și-n două-l făcea. TEODORESCU, P. P. 651. 3. (Munt., Mold.) Vîrful de la inima carului, de care se fixează proțapul. Osia, piscul, scaunul [carului]. se fac din lemn de frasin. I. IONESCU, M. 709.

pisc1 (reg.) interj.

pisc2 s. n., pl. píscuri

pisc interj.

pisc s. n., pl. píscuri

PISC s. 1. v. vârf. 2. v. bot. 3. (TEHN.) furcă, (reg.) cârlig, grui, popârțac. (~ la car.) 4. (TEHN.) limbă, (reg.) splină. (~ la sanie.)

PISC s. v. bot, proră.

pisc (píscuri), s. n. – 1. Cioc de păsări. – 2. Vîrf ascuțit de munte. – 3. Proră. – 4. Partea de dinainte a căruței. Sl. piskŭ, care apare numai cu sensul de fluier, dar care ar trebui să însemne și „pisc”, ca slov. pisk, ceh., pol. pisk (Cihac, II, 557; Tiktin). E dubletul lui plisc, s. n. (cioc), cu l expresiv; atît acest tratament cît și înrudirea evidentă cu piț(igoi) arată că în rom. cuvîntul a fost tratat drept expresiv, ca și cioc. Din același etimon provine și piscoaie (var. piscoace, piscoci), s. f. (fluier de trestie), cf. pițigoaie; piscoi (var. piscoaie), s. n. (deschizătură prin care curge măcinișul); piscui, vb. (Trans., Mold., a piui), din sl. piskati.

PISC1 interj. (se folosește, mai ales, repetat pentru a imita sunetul produs de unele păsări). /Onomatopee.

PISC2 ~uri n. 1) Partea cea mai înaltă a unui munte sau a unui deal; vârf; culme; creastă; coamă; spinare; creștet. 2) Capătul de dinainte, ascuțit și încovoiat în sus al unei luntre; bot. 3) pop. Parte a carului sau a saniei în care se fixează proțapul. /Orig. nec.

pisc n. 1. vârf mai ascuțit de munte: vulturul ce pe piscuri sboară BOL.; 2. furca carului sau a saniei; 3. botul luntrei. [Redus din pițic = it. PIZZICO, extremitate].

pisc n., pl. urĭ (vsl. piskŭ, fluĭer, pol. ceh. pysk, bot, plisc. V. piscuĭ, plist și fistulă). Vîrf de munte. Cap (vîrf) de peninsulă. Partea din ainte a căruțeĭ, a caruluĭ orĭ a săniiĭ. V. gruĭ 2.

pisc s. v. BOT. PRORĂ.

PISC s. 1. (GEOGR.) creastă, creștet, culme, vîrf, (rar) obîrșie, (înv. și reg.) sîmcea, (reg.) piscan, spic, tigvă, titilă, vîrvare, (Transilv.) picui, (Mold., Transilv. și Maram.) țiclău, (înv.) suiș. (Alpiniștii au ajuns pe ~ muntelui.) 2. bot, (reg.) botniță, bour. (~ de la luntre.) 3. (TEHN.) furcă, (reg.) cîrlig, grui, popîrțac. (~ la car.) 4. (TEHN.) limbă, (reg.) splină. (~ la sanie.)

PISCU, com. în jud. Galați, situată în C. Siretului inferior; 5.038 loc. (2003). Stații de c. f. în satele P. și Vameș. Viticultură. Biserica Maica Domnului (1785-1786), în satul P.

PISCU VECHI, com. în jud. Dolj, situată în SSV C. Desnățui, pe stg. Dunării; 5.399 loc. (2003). Viticultură. Biserica Adormirea Maicii Domnului (sec. 19), în satul Ghidici.

PISCUL BACIULUI v. La Om.

PISCUL CRĂSANILOR, înălțime care domină Valea Ialomiței în apropierea satului Crăsani, com. Balaciu, jud, Ialomița. Aici s-au descoperit urmele unei așezări geto-dacice (davă) de la sfârșitul celei de-a doua perioade a Epocii fierului (sec. 3-1 î. Hr.).