PIELM s. n. (Regional)
1. (Și în forma piemn) Făină de grîu sau de porumb de cea mai bună calitate, Cînd pui piemn mai mult, se face mămăliga mai mare. PANN, P. V. III 28.
2. Pospai (
1). – Variantă:
piemn (TEODORESCU, P. P. 274)
s. n.
piémn (piémnuri), s. n. – Făină de grîu care se amestecă cu mălai sau care servește la prăjitul cărnii. –
Var. pielm, ch(i)elm, chilm(ă).
Lat. pegma, din
gr. πῆγμα „consistență; materie coagulată”,
cf. sp. pelmazo (REW 6364; Corominas, III, 919). Legătura cu
sl. pišeno „făină” (Cihac, II, 255), cu
gr. πέλμα „talpă” (Tiktin) sau cu
alb. mjel „făină” (Scriban) este îndoielnică. –
Der. împielma (
var. închelma),
vb. (a amesteca făina de grîu cu cea de porumb; a îndesi, a face mai consistent); chelmeci,
vb. refl. (
Trans., a se îmbăta), tratament expresiv al aceluiași cuvînt.
*pĭelm și
pĭemn n., pl. urĭ (rudă cu alb. mjel, făină, ca posac față de mosac, ș. a. Bern. 2, 36). Munt. vest. Mălaĭ, făină de popușoĭ. Marm. (
pĭelm). Pospaĭ. Olt. Serbia (
pelm). Făină de grîŭ amestecat cu de popușoĭ, coaja de făină de grîŭ la turta de mălaĭ. Mold. (
chelm și
chilmă, în Cov. (
chilm), făină de grîŭ pusă în malaĭ (turtă) ca să-l facă maĭ gustos.