panțir definitie

13 definiții pentru panțir

PANȚẤR s. m. v. panțir.
PANȚÍR, panțiri, s. m. (în sec. XVIII-XIX, în Moldova, la pl.) Corp de oaste (călare) alcătuit din lefegii, însărcinat cu paza granițelor, cu transmiterea știrilor și cu îndeplinirea unor porunci, hotărâri ale autorităților; p. gener. (pop.) ostaș. [Var.: panțấr s. m.] – Din pol. pancerz, sb. pancir.
PANȚẤR s. m. v. panțir.
PANȚÍR, panțiri, s. m. Mercenar dintr-un corp de oaste (călare) din trecut, însărcinat mai ales cu paza granițelor, cu transmiterea știrilor și cu aducerea la îndeplinire a unor porunci ale autorităților; p. gener. (pop.) ostaș. [Var.: panțấr s. m.] – Din pol. pancerz, scr. pancir.
PANȚÍR, panțiri, s. m. (în trecut) Soldat călăreț, îmbrăcat în zale. Panțirii... toți cu zale îmbrăcați. NEGRUZZI, S. I 124. Panțirii... un corp de călărime foarte însemnat. BĂLCESCU, O. I 118. Cinci panțiri se alegea, Pe Vaslui în sus mergea, Pin’ zărea într-o movilă Un romîn arînd în silă. ALECSANDRI, P. P. 168. ♦ Funcționar al poliției. V. jandarm. Lăcuste mai puțin pustietoare decît cămărașii... zapciii, panțirii. RUSSO, S. 109.
panțír s. m., pl. panțíri
panțír s. m., pl. panțíri
panțír (panțíri), s. m. – Dragon; platoșă. – Var. panțîr, panțur. Germ. Panzer „cuirasă”, prin intermediul sl. pansyrŭ (Miklosich, Lexicon, 554; Cihac, II, 242), cf. pol. pancerz, rus. pancyr, sb. pancijer. Mold., sec. XVII, înv.Der. panțiresc, adj. (de dragoni); panțarolă, s. f. (un anumit joc de cărți), din pol. pancerola < it. panzeruola (Candrea).
PANȚÍR ~i m. înv. Soldat călare dintr-o unitate militară, însărcinat cu paza frontierei și cu transmiterea știrilor oficiale. /<pol. pancerz, sb. pancir
panțír, panțíri, s.m. (înv.) 1. ostaș îmbrăcat în zale. 2. (la pl.) corp de călărime în Moldova. 3. platoșă, cuirasă. 4. disc mic de metal lucitor folosit ca ornament la îmbrăcămintea de damă; paietă, fluture.
panțir m. od. 1. ostaș îmbrăcat în zale: cinci panțiri s’alegea NEGR.; 2. pl. corp de călărime în Moldova: panțirii și lefegiii toți cu zale ’mbrăcați NEGR. [Rus. PANȚIRĬ, platoșă (din nemț. Panzer)].
panțî́r m. (rus. páncyrĭ, platoșă, páncyrnik, chĭurasier; pol. pancerz, platoșă, germ. panzer, d. it. panziera și panciera, d. panza și páncia, pîntece. V. pîntece). Vechĭ. Chĭurasier din vechea oaste moldovenească. – Și -úr (Munt.).
PANȚẤR (< pol., ucr.) s. m. (În sec. 18-19 în Moldova; la pl.) Corp de oaste alcătuit din lefegii pământeni, scutiți mai târziu de bir, dar lipsiți de leafă; a fost creat în 1727-1728 de domnul Grigore II Ghica; era însărcinat cu paza granițelor, cu transmiterea știrilor, aducerea la îndeplinire a unor porunci și hotărâri ale autorităților; (și la sg.) lefegiu care făcea parte din acest corp.

panțir dex

Intrare: panțir
panțâr
panțir substantiv masculin