OȚĂRẤT, -Ă, oțărâți, -te, adj. (Pop.) Mânios, furios. ♦ Morocănos, posomorât; supărat. [Var.: oțărít, -ă, oțerít, -ă adj.] – V. oțărî.

OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.

OȚERÍT, -Ă adj. v. oțărât.

OȚĂRẤT, -Ă, oțărâți, -te, adj. (Pop.) Mânios, furios. ♦ Morocănos, posomorât; supărat. [Var.: oțărít, -ă, oțerít, -ă adj.] – V. oțărî.

OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.

OȚERÍT, -Ă adj. v. oțărât.

OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărît.

OȚĂRÎ́T, -Ă, oțărîți, -te, adj. 1. Supărat, mînios, furios. Logofeteasa și-a arătat în pridvor obrazul oțărît. SADOVEANU, N. P. 41. Pe figura lui veșnic oțărîtă se vede un dispreț, un dezgust de toate cele. VLAHUȚĂ, O. A. III 27. 2. Morocănos, înăcrit. (În forma oțărit) Pintea era om oțărit. SLAVICI, N. II 130. ◊ (Adverbial) Dădu să cîrmească... pe ulița cu pricina, îndesîndu-și pălăria pe dunga dintre sprîncene mai oțărît încruntată. C. PETRESCU, A. R. 11. – Variante: oțărít, -ă, oțerít, -ă (ALECSANDRI, P. III 260) adj.

OȚERÍT, -Ă adj v. oțărît.

OȚĂRÂT adj. v. furios, îndârjit, înfuriat, întărâtat, înverșunat, mâniat, mânios, pornit.

oțărit a. Mold. fioros: cumplita vijelie care suflă oțărit AL.

oțărî́t, -ă adj. Plin de oțărîre, care provoacă oțărîre (vechĭ). Adv. Cu oțărîre, violent: vîntu suflă oțărît.

oțărît adj. v. FURIOS. ÎNDÎRJIT. ÎNFURIAT. ÎNTĂRÎTAT. ÎNVERȘUNAT. MÎNIAT. MÎNIOS. PORNIT.