OȚĂRẤRE, oțărâri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oțărî; oțăreală (1). [Var.: oțeríre s. f.] – V. oțărî.

OȚERÍRE s. f. v. oțărâre.

OȚĂRẤRE, oțărâri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oțărî; oțăreală (1). [Var.: oțeríre s. f.] – V. oțărî.

OȚERÍRE s. f. v. oțărâre.

OȚĂRÎ́RE s. f. Faptul de a(se) oțărî; supărare mare, mînie, furie; indignare. Fată hăi! vină-ncoace! strigă el cu oțărîre, holbîndu-se la dînsa. SADOVEANU, Z. C. 149. – Variantă: oțeríre (NEGRUZZI, S. I 7) s. f

OȚERÍRE s. f. v. oțărîre.

oțărấre (pop.) s. f., g.-d. art. oțărấrii; pl. oțărấri

oțărâre s. f., g.-d. art. oțărârii; pl. oțărâri

OȚĂRÂRE s. v. furie, groază, indignare, încrâncenare, înfiorare, înfricoșare, îngrozire, înspăimântare, înverșunare, mânie, oroare, revoltare, revoltă, scandalizare, spaimă, teroare.

oțărî́re f. Acțiunea de a te oțărî, înfiorare din cauza dezgustuluĭ saŭ groazeĭ. Îndîrjire.

oțărîre s. v. FURIE. GROAZĂ. INDIGNARE. ÎNCRÎNCENARE. ÎNFIORARE. ÎNFRICOȘARE. ÎNGROZIRE. ÎNSPĂIMÎNTARE. ÎNVERȘUNARE. MÎNIE. OROARE. REVOLTARE. REVOLTĂ. SCANDALIZARE. SPAIMĂ. TEROARE.