OTRĂVÍT2, -Ă, otrăviți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Căruia i s-a dat sau care a luat otravă (1); care s-a intoxicat sau care s-a omorât cu otravă. 2. (Adesea fig.) Care conține otravă (1); în care s-a pus otravă; otrăvitor, veninos. 3. Fig. Supărat, amărât, înveninat. – V. otrăvi.

OTRĂVÍT2, -Ă, otrăviți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Căruia i s-a dat sau care a luat otravă (1); care s-a intoxicat sau care s-a omorât cu otravă. 2. Care conține otravă (1); în care s-a pus otravă; otrăvitor, veninos. 3. Fig. Supărat, amărât, înveninat. – V. otrăvi.

OTRĂVÍT2, -Ă, otrăviți, -te, adj. 1. Căruia i s-a dat otravă, intoxicat sau omorît cu otravă. (Substantivat) Otrăvitul se zbuciuma în convulsii. NEGRUZZI, S. I 164. 2. Care conține otravă, în care s-a pus otravă; otrăvitor, veninos. Nu cumva... să te ițești ta dînsul, că are un ochi otrăvit. CREANGĂ, P. 225. Te calc în picioare Ca pe-un șarpe otrăvit. ALECSANDRI, P. P. 260. ◊ Fig. Cu săgeata-i otrăvită A sosit ca să mă certe Fiul cerului albastru Și-al iluziei deșerte. EMINESCU, O. I 236. Voi, al căror corp e putred și suflarea otrăvită, Ascultare mie-mi dați! BOLINTINEANU, O. 123. ♦ Fig. Dăunător, vătămător; dușmănos. Negurile otrăvite ale fascismului vor fi risipite. SAHIA, U.R.S.S. 165. 3. Fig. Supărat, amărît, necăjit tare, înveninat. Mă uitam cu suflet otrăvit la omul acela. SADOVEANU, O. VII 367. Își mușcă buzele cărnoase și dădu din cap otrăvit. CAMIL PETRESCU, O. II 130.

OTRĂVÍT adj. 1. înveninat, (înv. și reg.) topsicat. (Om ~ în urma mușcăturii unui șarpe.) 2. intoxicat. (Om ~ într-un mediu nociv.)

OTRĂVIT adj. 1. înveninat, (înv. și reg.) topsicat. (Om ~ în urma mușcăturii unui șarpe.) 2. intoxicat. (Om ~ într-un mediu nociv.)