OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan’a, rus. ustat’.

OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan’a, rus. ustat’.

OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. 1. Intranz. A simți o slăbire a puterilor, a-și pierde puterile din cauza unui efort mare și îndelungat, a obosi, a fi sleit de puteri. Cînd ostenea... se închidea în odaia lui, dormea dus și peste două-trei sile se arăta iar liniștit. CARAGIALE, O. III 234. Și voinicii osteneau, Că povară grea duceau, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 309. 2. Tranz. A supune la un efort, a obosi. Atîta nestatornicie și răsturnare de simțiri omenești îi ostenea mintea și-l umplea de-o nespusă melancolie. VLAHUȚĂ, O. A. III 16. Văd... ceea ce n-aș mai dori să vadă nimene, pentru a-și osteni vederea. CREANGĂ, P. 243. Am plecat la ogorit Și rău boii-am ostenit. HODOȘ, P. P. 44. ♦ Refl. A se trudi, a se strădui. Privește cel puțin prin borta cheii Să știu că nu m-am ostenit degeaba. TOPÎRCEANU, B. 96. Pentru că... te-ai ostenit de ne-ai făcut adăpost, vreau să-ți fac și eu un bine. CREANGĂ, P. 239. E de prisos să vă mai osteniți... V-am judecat destul după cele ce mi-ați recitat. ALECSANDRI, T. I 283. ◊ Intranz. Furnica-n timpul verii asudă ostenind, Și cîte un grăunte adună-n moșinoi. NEGRUZZI S. II 247. 3. Refl. A obosi umblînd, mergînd; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. Bine, prietine și frate Nechifor, am să mă ostenesc eu singur pînă acolo. SADOVEANU, O. VIII 251. ◊ Intranz. Fii bun și ostenește după mireasa acea adevărată. SEVASTOS, N. 56.

ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă

ostení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 sg. și pl. osteneáscă

OSTENÍ vb. 1. v. obosi. 2. v. munci. 3. v. deranja. 4. v. strădui.

OSTENÍ vb. v. căuta, încerca, sili, strădui.

ostení (ostenésc, ostenít), vb. – 1. A obosi, a vlăgui, a stînjeni. – 2. A se obosi. – 3. (Vb. refl.) A se deznoda, a se strădui, a se căzni. Origine îndoielnică, dar probabil sl. Se citează în general etimonul sl. ustati, ustaną „a termina” (Cihac, II, 232; Tiktin; Candrea), cf. rus. ustanie „oboseală”, ceh. ustati „a se osteni”, ceh. ustani „oboseală”; dar der. directă nu pare posibilă fonetic. Poate să fi fost o confuzie cu sl. istiniti „a se obosi”. Der. din lat. abstinere (Diez, Gramm., I, 3, 283) sau din ngr. ἄσθενος „debil” (Roesler 573; Schuchardt, Vok., III, 87) nu e posibilă. Uz general (ALR, I, 102). Der. osteneală (var. usteneală), s. f. (oboseală; trudă, efort; muncă istovitoare); ostenicios, adj. (obositor, supărător); ostenință, s. f. (oboseală, trudă); ostenitor, adj. (obositor, supărător); neostenit, adj. (neobosit).

A OSTENÍ ~ésc pop. 1. intranz. (despre ființe) A-și pierde puterile (în urma unui consum de energie); a ajunge în stare de slăbiciune; a obosi. 2. tranz. (ființe) A face să-i slăbească puterile; a aduce într-o stare de slăbiciune; a obosi. /<sl. ustanon

A SE OSTENÍ mă ~ésc intranz. pop. A depune eforturi susținute; a se strădui din răsputeri; a se obosi; a se căzni; a se chinui; a se necăji; a se munci. /<sl. ustanon

ostenì v. 1. a cauza osteneală: cine se grăbește, curând ostenește; 2. a fi ostenit; 3. a-și pune toate puterile, a lucra cu inimă. [Slav. USTANO, a înceta, a sta, a rămânea; rus. USTANIE, osteneală].

ostenésc v. intr. (din maĭ vechĭu ustenesc, d. vsl. ustaniti sen, a se pune, a se așeza. V. ostoĭesc). Obosesc, perd puterea: de mult ce am mers, am ostenit. V. tr. Obosesc, te fac să perzĭ puterea: lasă calu’n pas (saŭ la pas) ca să nu-l osteneștĭ degeaba. V. refl. Mă silesc din greŭ: mult m’am ostenit pîn’am ajuns. V. odihnesc.

osteni vb. v. CĂUTA. ÎNCERCA. SILI. STRĂDUI.

OSTENI vb. 1. a obosi, (Ban.) a tăbărî. (A ~ de atîta muncă.) 2. a se munci, a se obosi, a se trudi, (înv. și pop.) a se nevoi, (fig.) a asuda. (Nu te mai ~ atîta pentru...) 3. a se deranja, a se obosi. (Nu era cazul să te ~ pînă la mine.) 4. a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forța, a se frămînta, a se munci, a se necăji, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (înv. și pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sîrgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a năsli, a (se) osîrdnici, a (se) osîrdui, a se volnici, (fig.) a se sfărîma. (Se ~ ca să rezolve problema.)

ostení, ostenesc, vb. intranz. – 1. A obosi. 2. A sta, a zăbovi: „Faceți bine, osteniți, / Că pre bine nimeriți” (Antologie, 1980: 154). – Din sl. ustanon, bg. ustaná, rus. ustat’ (DEX, MDA).

ostení, ostenesc, vb. intranz. – 1. A obosi. 2. A sta, a zăbovi: „Faceți bine, osteniți, / Că pre bine nimeriți” (Antologie 1980: 154). – Din sl. ustanon (DEX).