ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique.

ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique.

ONOMÁSTICĂ s. f. 1. Știința care se ocupă cu studiul numelor proprii. 2. (Cu sens colectiv) Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă.

!onomástică s. f., g.-d. art. onomásticii; pl. onomástici

onomástic adj. m., pl. onomástici; f. sg. onomástică, pl. onomástice

onomástică s. f., g.-d. art. onomásticii

ONOMÁSTICĂ s. ziua (art.). (Când își serbează ~?)

ONOMÁSTIC, -Ă adj. Referitor la nume de persoane. ♦ Zi onomastică (și s.f.) = ziua numelui. [< fr. onomastique, cf. gr. onoma – nume].

ONOMÁSTICĂ s.f. 1. Disciplină care studiază numele proprii. 2. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă; onomatologie. [Gen. -iei. / < fr. onomastique].

ONOMÁSTICĂ f. 1) Ansamblu de nume proprii dintr-o limbă. 2) Disciplină lingvistică care studiază numele proprii. 3) Zi a numelui. /<fr. onomastique

*onomástic, -ă adj. (vgr. onomastikós, d. onomázo, numesc, ónoma, nume. V. omonim). Relativ la numele propriĭ; vocabular onomastic. Al numeluĭ propriŭ (de botez): Româniĭ sărbează zilele onomastice. S. f. Studiu numelor propriĭ.

ONOMASTICĂ s. ziua (art.). (Cînd își serbează ~?)

ONOMÁSTICĂ s. f. (< adj. onomastic, -ă < fr. onomastique, gr. onoma „nume”, onomasia „nume specific”): 1. disciplină care studiază originea, formarea și evoluția numelor proprii dintr-o limbă. 2. totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă istorică.