OGLÍNDĂ, oglinzi, s. f. 1. Obiect cu o suprafață netedă și lucioasă de diferite forme, făcut din metal sau din sticlă, acoperit pe o față cu un strat metalic și având proprietatea de a reflecta razele de lumină și de a forma astfel, pe partea lucioasă, imaginea obiectelor. 2. P. anal. (De obicei urmat de determinări) Suprafață netedă și lucioasă (în special a unei ape), care are proprietatea de a reflecta lumina. 3. Fig. Ceea ce înfățișează, reprezintă, simbolizează ceva; icoană, imagine, tablou. 4. (În sintagma) Oglinda laptelui (sau ugerului) = porțiune de piele, netedă și lucioasă, la femelele bovinelor și ale altor animale, în dreptul perineului și al feselor, în care sensul firelor de păr este îndreptat de jos în sus. 5. (Geol.; în sintagmele) Oglindă de falie (sau de fricțiune, de alunecare) = suprafață lustruită în roci, care ia naștere prin frecarea acestora sub acțiunea mișcărilor tectonice. – Din oglindi (derivat regresiv).

OGLÍNDĂ, oglinzi, s. f. 1. Un obiect cu o suprafață netedă și lucioasă de diferite forme, făcut din metal sau din sticlă, acoperit pe o față cu un strat metalic și având proprietatea de a reflecta razele de lumină și de a forma astfel, pe partea lucioasă, imaginea obiectelor. 2. P. anal. (De obicei urmat de determinări) Suprafață netedă și lucioasă (în special a unei ape), care are proprietatea de a reflecta lumina. 3. Fig. Ceea ce înfățișează, reprezintă, simbolizează ceva; icoană, imagine, tablou. 4. (În sintagma) Oglinda laptelui (sau ugerului) = porțiune de piele, netedă și lucioasă, la femelele bovinelor și ale altor animale, în dreptul perineului și al feselor, în care sensul firelor de păr este îndreptat de jos în sus. 5. (Geol.; în sintagmele) Oglindă de falie (sau de fricțiune, de alunecare) = suprafață lustruită în roci, care ia naștere prin frecarea acestora sub acțiunea mișcărilor tectonice. – Din oglindi (derivat regresiv).

OGLÍNDĂ, oglinzi, s. f. 1. Obiect făcut de obicei din metal sau din sticlă acoperită pe o față cu un strat metalic care reflectă razele de lumină și pe care se formează imaginea obiectelor. Prin sala cu păreții de oglinzi Vezi înmiită silueta-ți fină. D. BOTEZ, P. O. 99. Cînd mă uitam în oglindă, barbă și mustețe ca în palmă. CREANGĂ, 86. Se vede că nu te-ai uitat de mult în oglindă. ALECSANDRI, T. I 198. ◊ (În metafore și comparații) Opera... [poetului] trebuie să fie o oglindă a năzuințelor poporului. BENIUC, P. 135. Plecă să caute un vas cu apă, pășind în vîrful bocancilor lustruiți oglindă. C. PETRESCU, Î. II 51. Harnică, din zorii zilei Nu stau mîinile copilei Fără lucru, tot să prindă, Casa lor toată-i oglindă. COȘBUC, P. I 95. Ochii sînt oglinda inimii = ochii reflectă starea sufletească a omului). ◊ Oglindă retrovizoare v. retrovizor. ♦ Imagine. Visul e ca o oglindă a realității. 2. (Urmat de determinări) Orice suprafață netedă și lucioasă (în special a unei ape) care are proprietatea de a reflecta lumina. În oglinda mare a rîului începeau să tremure luminile stelelor de sus. SADOVEANU, O. VII 341. Sabina apăruse lunecînd pe oglinda de gheață. C. PETRESCU, V. 371. Lumina lor se răsfrîngea tremurînd în oglinda apei limpezi. BART, S. M. 26. – Pl. și: (învechit) oglinde (EMINESCU, O. IV 128).

oglíndă (o-glin-) s. f., g.-d. art. oglínzii; pl. oglínzi

oglíndă s. f. (sil. -glin-), g.-d. art. oglínzii; pl. oglínzi

OGLÍNDĂ s. (Transilv.) căutătoare, (înv.) mirază, (latinism înv.) specul. (Se privește în ~.)

OGLÍNDĂ s. v. exemplu, imagine, înfățișare, model, pildă, reprezentare, viziune.

OGLÍNDĂ oglinzi f. 1) Obiect constând dintr-o bucată de sticlă groasă, de forme diferite, amalgamată pe dos, având proprietatea de a reflecta lumina și de a forma astfel pe partea lucioasă imaginea obiectelor. Oglindă de buzunar. ◊ A face ceva oglindă a face ceva să devină foarte curat. 2) Plan lucios și neted, format, mai ales, de o întindere de apă lină, care reflectă razele de lumină. Oglinda lacului. 3) fig. Ceea ce reflectă cu fidelitate ceva; imagine fidelă. Oglinda timpului. ◊ Ochii sunt oglinda sufletului ochii exprimă starea sufletească și calitățile spirituale ale cuiva. [G.-D. oglinzii] /v. a (se) oglindi

oglindă f. 1. sticlă poleită și cositorită de o parte, resfrângând imaginile obiectelor; oglinda măgarului, sarea pisicii; 2. fig. tot ce reprezintă un lucru: fața e oglinda sufletului. [Tras din oglindì].

Oglinzi pl. stațiune balneară în apropiere de Târgu-Neamț.

oglíndă f., pl. zĭ (d. oglindesc saŭ vsl. *oglenda). Geam acoperit pe o parte cu staniŭ și care reflectează perfect imaginea obĭectelor: Colbert a favorizat în Francia fabricațiunea oglinzilor. Fig. Ceĭa ce reprezentă un lucru și ni-l pune par’că supt ochĭ: fața e oglinda sufletuluĭ. Adv. A străluci oglindă, a fi curat oglindă = ca oglinda. – În antichitate oglinzile se făceaŭ dintr’o placă de argint (orĭ și alt metal) lustruită. – Dim. -njoară (vest) și -ngĭoară (est). P. pl., cp. cu grindă, tindă, colindă.

oglindă s. v. EXEMPLU. IMAGINE. ÎNFĂȚIȘARE. MODEL. PILDĂ. REPREZENTARE. VIZIUNE.

OGLINDĂ s. (Transilv.) căutătoare, (înv.) mirază, (latinism înv.) specul. (Se privește în ~.)

FENOMEN DE OGLINDĂ miraj caracteristic zborului pe mare, fiind pozitiv (când razele soarelui vin dinspre apus, apa este percepută mai aproape decât în realitate) și negativ (când razele soarelui vin dinspre răsărit, apa este percepută mai departe decât în realitate).

oglindă, răsturnare în ~ v. inversare.

OGLINDA LUMII, revistă săptămânală, ilustrată, de actualitate. Apărută la București între 1922 și 1934, cu texte traduse în lb. germană, franceză și uneori maghiară. Colaboratori: V. Eftimiu, D. Stănescu, Const. A.I. Ghika.

a da la oglinzi expr. (intl.) a lovi (pe cineva) peste ochi.

oglindă, oglinzi s. f. ochi.