OBȚÍNE, obțín, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obtinere (după ține).

obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút

obțíne vb. ține

OBȚÍNE vb. 1. v. primi. 2. v. căpăta. 3. a căpăta, a primi, a scoate, a vedea. (Nu mai ~ un ban de la el.) 4. a realiza, a scoate. (Au ~ o recoltă bogată.) 5. v. procura. 6. v. repurta. 7. v. dobândi. 8. a căpăta, a câștiga, a dobândi. (A ~ o mare faimă, o mare experiență.) 9. v. realiza. 10. a realiza, (pop.) a cunoaște, a vedea. (Au ~ unele progrese.) 11. v. întruni. 12. v. lua.

OBȚÍNE vb. III. tr. A dobândi, a primi; a realiza ceva. [P.i. obțín, conj. -nă. / cf. lat. obtinere, fr. obtenir, după ține].

A OBȚÍNE obțín tranz. A căpăta prin anumite eforturi; a dobândi; a contracta. /<fr. obtenir, lat. obtinere

*obțín și -țíŭ, -út, a -eá și -e v. tr. (lat. ob-tinére, d. tenére, a ținea. – Se conj. ca țin). Capăt, primesc, dobîndesc pin merit orĭ favoare: obțin un premiŭ, obțin ĭertare, pin altoire obținem fructe maĭ bune.