NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. (Pop.) Care are deprinderi, apucături rele; prost crescut, grosolan. ♦ Spec. (Despre cai sau alte animale) Nărăvaș. ♦ Care este deprins, obișnuit cu ceva. – V. nărăvi.

NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. (Pop.) Care are deprinderi, apucături rele; prost crescut, grosolan. ♦ Spec. (Despre cai sau alte animale) Nărăvaș. ♦ Care este deprins, obișnuit cu ceva. – V. nărăvi.

NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. Cu nărav, cu deprinderi, cu apucături rele. Numai de n-ar fi prea nărăvit amator de dansuri și de petreceri. C. PETRESCU, C. V. 193. ♦ (Despre animale) Care are obiceiul de a mușca, de a da din picioare etc. Cîini nărăviți care se lipesc de pămînt cîtă vreme-i privești, iar cînd nu-i bagi în seamă îți sar în spate. V. ROM. iulie 1953, 152. De-a lungul drumului, trăsura întîlnea soldați de toate armele, cai nărăviți. D. ZAMFIRESCU, R. 83. ◊ Fig. Cît pe ce să zbor pe aripele nărăvitei mele închipuiri. HOGAȘ, M. N. 116. – Variantă: înnărăvit, -ă (CREANGĂ, P. 285) adj.

NĂRĂVÍT adj. năbădăios, nărăvaș, (reg.) iabraș, (prin Ban.) bâvaș, (Ban.) porav, (prin Transilv.) poroș, (Transilv. și prin Maram.) sucaș, (Transilv.) șupar. (Cal ~.)

NĂRĂVÍT ~tă (~ți, ~te) pop. 1) v. A NĂRĂVI și A SE NĂRĂVI. 2) (mai ales despre cai) Care se supune cu greu omului; nărăvaș. /v. a (se) nărăvi

nărăvit a. cu apucături (mai ales rele).

nărăvít, -ă adj. Cu nărav, cu obiceĭurĭ rele: om, cal nărăvit.

NĂRĂVIT adj. năbădăios, nărăvaș, (reg.) iabraș, (prin Ban.) bîvaș, (Ban.) porav, (prin Transilv.) poroș, (Transilv. și prin Maram.) sucaș, (Transilv.) șupar. (Cal ~.)