NORÓI¹, noroaie, s. n. 1. Pământ amestecat cu apă și muiat; glod, tină; loc, teren cu un asemenea pământ. ◊ Noroi de sapă (sau de foraj, de sondă) = fluid constituit dintr-un amestec de argilă sau marnă și apă, folosit în timpul săpării găurii de sondă. 2. Fig. Ceea ce murdărește și trebuie înlăturat; caracter, atitudine josnică, nedemnă; decădere morală; mediu decăzut, viciat. ◊ Expr. A împroșca pe cineva cu noroi sau a zvârli cu noroi în cineva = a calomnia, a defăima pe cineva. – Din bg. naroj.

NOROͲ, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi¹, a (se) împotmoli în noroi¹; a (se) murdări cu noroi¹. – Din noroi¹.

norói s. n., pl. noroáie

noroí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. noroiésc, imperf. 3 sg. noroiá; conj. prez. 3 sg. și pl. noroiáscă

NORÓI s. 1. mâl, mocirlă, nămol, (rar) noroială, (înv. și reg.) moceriță, (reg.) glod, mocioarcă, năglod, nămală, pahnă, tău, tină, (prin Transilv. și Maram.) moceră. (Era mult ~ pe drum.) 2. (reg.) glod, im, imală, smolniță, tină, tinoroi. (Era plin de ~ pe pantaloni.) 3. noroi de foraj = fluid de foraj.

NORÓI s. v. ogor, pârloagă.

NOROÍ vb. a se împotmoli, a se îngloda, a se înnămoli, a se nămoli, (rar) a se înnoroi, (pop.) a se potmoli, (reg.) a se întina. (Carul s-a ~ în drum.)

A NOROÍ ~iésc tranz. rar 1) A face să se noroiască. 2) A umple cu noroi; a murdări cu noroi. /Din noroi

A SE NOROÍ mă ~iésc intranz. rar (despre vehicule, persoane etc.) A intra adânc în noroi (fără a putea înainta); a se îngloda; a se înnămoli; a se împotmoli. /Din noroi

NORÓI ~oáie n. Pământ muiat de apa ploilor sau a zăpezilor topite; glod; tină. ◊ A împroșca pe cineva cu ~ a calomnia, a defăima pe cineva. /<bulg. naroj