NÉICĂ s. m. (Pop.) Nene (1). ♦ Termen afectiv cu care, la țară, o fată se adresează flăcăului iubit sau pe care flăcăul îl folosește când vorbește despre sine cu fata iubită. – Nene + suf. -ică.

NÉICĂ s. m. (Pop.) Nene (1). ♦ Termen afectiv cu care, la țară, o fată se adresează flăcăului iubit sau pe care flăcăul îl întrebuințează când vorbește despre sine cu fata iubită. – Nene + suf. -ică.

NÉICĂ s. m. (Regional) Termen de respect cu care se adresează, (de obicei) la țară, un copil sau o persoană mai tînără unui bărbat mai în vîrstă sau unui frate mai mare; nene, bade. Așa vă e cîntecul? Apăi aveți de-a face cu neica! SADOVEANU, A. L. 202. Lui neica să-i dați drumul, că nu e vinovat. CARAGIALE, O. I 266. ◊ (Urmat de numele persoanei la care se referă) Îl vedea lucrînd cînd la alde neica Burcilă, cînd la aleșii ori la fruntașii satului. ISPIRESCU, L. 206. Dar neica Barbu, cum trăiește? ODOBESCU, S. I 74. ♦ Termen afectiv cu care la țară o fată se adresează flăcăului iubit și pe care flăcăul îl întrebuințează cînd vorbește despre sine cu fata. Mîndra neichii-i ochișa. HODOȘ, P. P. 33. ◊ (Întrebuințat în cursul unei povestiri sau conversații fără să fie adresat unei persoane anumite, servind numai pentru a atrage atenția asupra celor spuse) Și cinstești la vin, măi neico! CONTEMPORANUL, I 456. Bine-i lîngă puiculiță, Neică, neiculiță! ALECSANDRI, T. 195.

!néică (pop.) (nei-) s. m., art. néica, g.-d. art. néichii/lui néica

néică s. m. (sil. nei-), g.-d. art. néichii

NÉICĂ s. v. bade, nene.

NÉICĂ m. pop. 1) (cuvânt de adresare a unei persoane tinere către un bărbat mai în vârstă) Nene; bade. 2) (cuvânt de adresare a unei fete băiatului iubit) Bade. /ne[ne] + suf. ~ică

neică m. V. nene.

neică s. v. BADE. NENE.