NAZẤR, nazâri, s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraș. 2. Slujbaș de rang superior în administrația Țărilor Române; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de țigani (domnești). [Var.: nazír s. m.] – Din tc. nāzir.

NAZÍR s. m. v. nazâr.

NAZÂR, nazâri, s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraș. 2. Slujbaș de rang superior în administrația țărilor românești; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de țigani (domnești). [Var.: nazír s. m.] – Din tc. nāzır.

NAZÍR s. m. v. nazâr.

NAZÎ́R, nazîri, s. m. (Învechit) Inspector, supraveghetor, intendent; guvernator turc de cetate. La o alegere făcută după legi Ce dobitoacele povățuiesc din veci, Pe urs l-au fost ales nazîr peste priseci. DONICI, F. 60.

nazấr (persoană) s. m., pl. nazấri

nazâr s. m., pl. nazâri

NAZÍR s.m. Curtea regală a Persiei. ♦ Șef al unui departament bizantin. [Var. (după alte surse) nazâr. / < fr. nazir].

nazír (nazíri), s. m. – Șef, comandant. Tc. nazir (Șeineanu, II, 271; Ronzevalle 168). Sec. XIX, înv. – Der. nazîrliu, s. m. (favorit, protejat), prin confuzie cu nazar; nazirie, s. f. (conducere, șefie).

nazir m. od. 1. comandantul unei cetăți turcești de lângă Dunăre: Nazirul Brăilei; 2. vătaf de Țigani domnești: biciul plumbuit al nazirului AL. [Turc. NAZYR. inspector].

nazír și nazî́r m. (turc. ar. nazyr, inspector). Vechĭ. Comandantu uneĭ cetățĭ turceștĭ: naziru Brăileĭ. Șefu vătavilor de plaĭ. Inspector, supraveghetor. Vătav de Țiganĭ domneștĭ. V. raĭa, pîrcălab.